Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Octav COZM�NCĂ s-a autosuspendat din PSD

Publicat in Actualitatea botosaneana, luni 21 septembrie 2009 ·

SCRISOARE DESCHISĂ către membrii și electoratul PSD

            Subsemnatul Octav Cozmâncă, membru fondator al PSD din 1990 (FSN 1990 – 1992; FDSN 1992 – 1995; PDSR 1995 – 2001 și PSD 2001 – până în prezent), Secretar Executiv, Președinte Executiv al PSD în perioada 2003 – 2005, Șeful Departamentului Administrației Publice Locale în Guvernul Văcăroiu, 1992 -1996, ministrul Administrației Publice în Guvernul Năstase, 2001 – 2003, senator timp de trei legislaturi, 1996 – 2008, doresc să adresez următoarea scrisoare deschisă către membrii și electoratul PSD, anunțând și autosuspendarea mea din PSD potrivit art. 10, alin (11) din Statutul partidului: 1.     Partidul Social Democrat – la fondarea căruia am contribuit substanțial, alături de alți lideri marcanți ai partidului – nu mai este un partid de stânga sau chiar de centru-stânga, așa cum pretind unii lideri din actuala conducere a PSD. Iată de ce: a.      Unii lideri actuali ai PSD, de la centru și județe, au comportament de dreapta, dobândind, împreună cu familiile si prietenii lor – pe căi știute de ei – averi imense, derulând afaceri dubioase, de regulă, pe seama banului public; b.     Decizia profund greșită a conducerii PSD, a actualului lider al partidului, de a se alia la guvernare cu Partidul Democrat-Liberal; ·        Explicațiile date de unii lideri ai PSD, legate de apărarea „interesului național” și așa-zisa stabilitate politică, sunt simple justificări, adevărata motivare fiind dorința unor indivizi de a parveni în funcții de demnitari – miniștri, secretari de stat, prefecți, șefi la diverse instituții etc.; ·        Unii „lideri” ai PSD au acționat în nume personal sau a unor grupuri pentru a participa la împărțirea „mălaiului”, a „cașcavalului”, de a-și instala familiile și clientela politică în diverse funcții, urmărind îmbogățirea imediată. 2.     Partidul Social Democrat nu are, din apr

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 7,3 în zona peninsulei Alaska, alertă de tsunami / Zona de avertizare se termina puţin înainte de Anchorage (SUA)

G4Media acum 20 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorităţile activând alerta de tsunami, potrivit United States Geological Survey (USGS) – relateaz

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 7 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 9 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 10 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 10 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 8 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 10 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

13°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°