Focul Crizei Globale, aprins în America în vara lui 2007, ar urma să înceapă să se stingă undeva către sfârşitul acestui an. Nu dintr-o dată însă, ci încet-încet. Prognoza aparţine băncii centrale a SUA. Specialiştii de la Fed prevăd un proces lent, ce ar urma să marcheze sfârşitul unei crize în V. Unii economişti americani vorbesc însă despre o criză în W, fapt ce ar presupune încă o cădere a economiei înainte să înceapă relansarea. Şi, prin urmare, o prelungire a crizei. Dacă Fed are dreptate... ar însemna ca şansa de a pune punct crizei să ne surâdă şi nouă. Altfel, în faţa unei crize americane în W, problema noastră ar fi să vedem ce avem de făcut pentru ca un nou şoc să aibă o intensitate cât mai mică şi o durată cât mai scurtă.

Cum va fi viaţa de după criză? Răspunsul nu-l vom afla fără să analizăm ce a fost înainte de criză. După al doilea război mondial, dând cu tifla zonei comuniste, ce se tot întindea pe planetă, lumea capitalistă - şi cu deosebire America - ceda pieţei libere împărţirea resurselor, inclusiv a banilor, organizarea producţiei şi repartizarea profitului. Fascinaţi de ideile monetariste ale lui Milton Friedman, americanii mai întâi, apoi şi vest-europenii s-au convins că o cale bună în economie e greu de găsit, dacă nu imposibil, fără libertatea de alegere. Dovada a venit repede, din America până în Japonia: economiile deschise - fiind mai dinamice, mai inovative, având mai multe opţiuni în aplicarea politicilor şi de valorificare a resurselor - au început să obţină, încă din primii ani de după război, rezultate bune. Înainte de orice, libertatea de alegere a însemnat libertatea de schimb: de mărfuri, de titluri de valoare, de bani.

Se ştie însă că lucrurile n-au mers numai ca pe roate. Periodic, şi America, şi alte ţări dezvoltate - inclusiv după marea expansiune a economiilor de piaţă, începând din 1989 - au fost lovit