Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paul Morand, „Europeanul”

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 21 septembrie 2009 ·

Mai multe manifestări sunt organizate în aceste zile, de către Ambasada Franţei în România şi Institutul Francez din Bucureşti, pentru a-l omagia pe marele om de cultură francez Paul Morand, ambasador al Republicii Franceze în România în perioada 1943-1944, ca figură reprezentativă a adevăratului European.

Seria de evenimente, intitulată „Paul Morand, l’Européen”, se va desfăşura la Bucureşti în perioada 21 septembrie – 23 noiembrie 2009, sub Înaltul Patronaj al Domnului Theodor Paleologu, Ministrul Culturii, Cultelor şi al Patrimoniului Naţional.

2000 de cărţi în franceză

Astfel, astăzi, de la orele 19.00, în Holul Institutului Francez, puteţi asista la lectura textului „La route Paris-Méditerranée” de Paul Morand, susţinută de către Michel Favory de la Comedia Franceză, cu interludii muzicale cu Iulia Chirobocea (pian).

Lectura va fi urmată de inaugurarea Librăriei Cărtureşti de la Institutul Francez, care pune la dispoziţia publicului peste două mii de titluri disponibile permanent, din toate domeniile editoriale franceze – literatură clasică şi contemporană, lingvistică, albume de artă, cărţi pentru copii, benzi desenate.

Noua librărie este completată de o cafenea, iar spaţiul va găzdui şi manifestări organizate de Institutul Francez şi Librăria Cărtureşti. Conceptul de amenajare pentru librăria Cărtureşti din cadrul Institutului Francez are la bază reinterpretarea ansamblului arhitectural al Bibliotecii Naţionale Franceze din Paris.

Mâine (între orele 10.00 şi 18.00) şi poimâine (între orele 10.00 şi 12.30), Sala Aula Magna a Bibliotecii Centrale Universitare va găzdui lucrările colocviului „Paul Morand, l’Européen”. Miercuri, la ora 12.30, cuvântul de închidere îi va aparţine lui Dominique Fernandez, de la Academia Franceză.

Tot mâine, la orele 19.00, la sediul Arhivelor Na

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea de cenzură AUR împotriva Guvernului Bolojan, dezbătută luni în Parlament. Coaliția asigură cvorumul, dar nu votează

Adevarul acum 9 minute
Moțiunea de cenzură inițiată de AUR, intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată – afară cu Guvernul ipocrit”, va fi dezbătută și supusă votului luni, 14 iulie, de la ora 15:00, în plenul reunit al Parlamentului. D

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum 21 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 9 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum 38 minute
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

REZUMAT VIDEO Campioană în premieră la Wimbledon, după finala de la dublu feminin

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Wimbledon are noi campioane la dublu feminin! Perechea ruso-belgiană formată din Veronika Kudermetova (28 de ani) și Elise Mertens (29 de ani) a ridicat trofeul duminică, pe terenul central de la All England Club.

Noroc pentru 4 zodii până pe 31 iulie 2025. Au parte de câștiguri substanțiale

Gandul acum 10 minute
A doua jumătate a lunii iulie 2025 aduce noroc pentru 4 zodii. Acești nativi pot avea parte de câștiguri substanțiale, până pe 31 iulie 2025. Mai mult decât atât, curajul va fi de partea lor, reușind să depășească orice obstacol. Zona profesională v

Ministrul FInanțelor: Datoria publică a crescut, e prognozată să ajungă la sfârşitul acestui an la 60% din PIB/ A crescut de la 570 de miliarde de peste 1.100 de miliarde

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a afirmat că datoria publică a României este prognozată să ajungă la sfârşitul acestui an la 60% din PIB şi a adăugat că aceasta a crescut cu 20 de procente în

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 11 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Ministrul Mediului trage un semnal de alarmă. Peste 100.000 de hectare s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertifice

Adevarul acum 10 ore
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, trage un semnal de alarmă asupra „problemei grave de mediu” cu care se confruntă România, și anume peste 100.000 de hectare care s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertice.

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

21°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

24°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°