Asculta Jurnalul Economic Radio France Internationale - HotNews.ro
Descarca emisiunea in format MP3
FMI ar putea decide livrarea celei de-a doua transe din imprumutul Romaniei
Romania ar putea primi a doua transa din imprumutul de la Fondul Monetar International la mijlocul saptamanii viitoare. Seful Biroului FMI pentru Romania si Bulgaria, Tonny Lybek, a declarat ca banii vor fi disponibili la doua zile dupa finalizarea evaluarii de catre conducerea FMI. El a precizat ca intrunirea Consiliului Director a fost stabilita pentru 21 septembrie, data la care consiliul va decide daca evaluarea va fi incheiata. La inceputul lunii august, seful delegatiei Fondului, de la Bucuresti, Jeffrey Franks, declarase ca in afara de o singura conditie legata de buget, Guvernul roman a respectat toate tintele stabilite in acord.
Ministerul Mediului vrea sa introduca o garantie de returnare a PET-urilor
Autoritatile vor sa incurajeze reciclarea sticlelor de plastic. Ministerul Mediului ar putea introduce, incepand de anul viitor, o garantie de returnare a PET-urilor. Ministrul Nicolae Nemirschi a anuntat ca aceasta masura nu va duce la scumpirea produselor comercializate in astfel de ambalaje. "Masura este folosita de multi ani in tari precum Anglia, Germania sau Olanda", a precizat ministrul, care a adaugat ca in aceste state garantia pentru returnarea PET-urilor variaza intre 15 si 25 de euro-centi - aproximativ un leu.
UE vrea sanctiuni impotriva bancilor care nu limiteaza primele managerilor
Uniunea Europeana va trebui sa regleze singura problema salariilor bancherilor, in lipsa unui acord cu Statele Unite ale Americii. Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a caracterizat drept "scandalos" ceea ce se petrece in domeniul bancar. El a declarat ca reglementarea bonusurilor bancare a deve