Elena Udrea defila în ianuarie 2008 cu promisiunea că va returna către RA-APPS cele 2,3 miliarde de lei vechi pe care le-a primit ca onorarii pentru a reprezenta în instanţă instituţia. Promisiunea Elenei Udrea a fost însă doar praf în ochi, întrucât, din cele 2,3 miliarde de lei vechi, Udrea a returnat, după o negociere cu RA-APPS, doar 146.500 lei, probabil noi. Mai mult, RA-APPS a precizat pentru Jurnalul Naţional că nu există procedură legală prin care instituţia poate intra în posesia unor sume plătite pentru servicii deja efectuate.
La sfârşitul lui ianuarie 2008, Elena Udrea, pe atunci doar secretar executiv al PD-L, declara că a decis să returneze RA-APPS onorariile de peste 2 miliarde de lei, primite de cabinetul său de avocatură din partea Regiei în perioada 2003-2004 pentru asistenţă şi reprezentare juridică. A promis atunci că îi va returna "săptămâna viitoare" şi preciza că gestul este unul absolut benevol şi gratuit, întrucât contractele ei de asistenţă juridică sunt "legale".
"Îmi menţin opinia conform căreia contractele mele ca avocat, de asistenţă şi reprezentare juridică pentru RA-APPS, încheiate între anii 2003 şi 2004 sunt legale", declara Udrea, care preciza că este vorba despre onorarii de "2 miliarde şi ceva de lei". Mai exact, 2,35 de miliarde de lei vechi, după cum arăta un raport al Autorităţii de Control a Guvernului, din martie 2007.
Din această sumă, Elena Udrea a returnat numai 146.500 lei, probabil noi, adică aproximativ un miliard de lei vechi mai puţin. "Doamna Elena Udrea a returnat onorariile primite de la RA-APPS, în sumă de 146.500 lei, sumă ce a fost stabilită de o comisie de evaluare numită prin decizie a Directorului General, şi asupra căreia s-au purtat discuţii.
Pentru serviciile prestate RA-APPS nu poate intra în posesia banilor din moment ce serviciile au fost efectuate", se a