Doi suporteri au intrat pe terenul echipei Saturn în timpul partidei cu Spartak Moscova, din prima ligă a Rusiei la fotbal, iar unul dintre ei a reuşit să transforme o lovitură de pedeapsă acordată oaspeţilor.
Saturn, o echipă din suburbia moscovită Ramenskoe, conducea cu scorul de 1-0, când arbitrul partidei a acordat un penalty pentru Spartak, formaţie antrenată de fostul mare jucător rus Valery Karpin.
Tehnicianul oaspeţilor l-a desemnat pe brazilianul Alex să execute lovitura, însă un suporter i-a luat-o acestuia înainte şi l-a învins pe portarul gazdelor. Un alt suporter a sărbătorit golul pe teren alături de jucătorii lui Spartak.
După ce fanii au fost evacuaţi de pe terenul, Alex a transformat lovitura liberă însă cele trei puncte puse în joc au rămas la Ramenskoe, Topic marcând pentru 2-1, la un minut după ce Alex reuşise să egaleze de la punctul cu var.
Amintiri cu bănăţeni
Un moment similar s-a petrecut în timpul finalei Cupei României de anul trecut, disputată la Târgu Jiu, când la scorul de 3-0 pentru CFR Cluj, suporterii echipei FC Timişoara au intrat pe teren chiar în momentul în care bănăţenii au reuşit să înscrie.
Galeria timişoreană, care provocase mai multe probeleme în timpul partidei, a fost evacuată în urma incidentului.
CITIŢI ŞI:Rezultate înregistrate în campionatele europene