Premierul britanic Gordon Brown va avea o întâlnire cu liderul libian Muammar al-Ghaddafi joi, la sediul ONU din New York, prima întrevedere dintre cei doi de la eliberarea atentatorului de la Lockerbie, scrie luni Daily Telegraph. Relaţiile dintre Marea Britanie şi Libia au intrat într-o perioadă de monitorizare intensă după eliberarea, luna trecută, a unui libian condamnat pentru implicarea în atentatul terorist de la Lockerbie, din 1988, soldat cu 270 de morţi.
Conform Daily Telegraph, Gordon Brown se va folosi de acest prilej pentru a evidenţia decizia lui Ghaddafi de a renunţa la programele de fabricaţie a armelor nucleare, chimice şi nucleare, ceea ce a dus la ameliorarea relaţiilor cu statele occidentale.
Marea Britanie neagă că ar fi făcut presiuni asupra guvernului scoţian pentru eliberarea lui Abdel Basset al-Megrahi Megrahi, care suferă de cancer la prostată în fază terminală, pentru a îmbunătăţi relaţiile cu Libia, care deţine cele mai importante rezerve de petrol din Africa, decizie ce a suscitat mânia Washingtonului şi a familiilor victimelor.
Gordon Brown a declarat în această lună că va susţine solicitările de despăgubire ale familiilor victimelor Armatei Republicane Irlandeze (IRA), care acuză Tripoli că i-a înarmat pe rebeli.