Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Galaţi: Artistul care îi învaţă pe alţii tainele muzicii

Publicat in Adevarul, luni 21 septembrie 2009 ·

Este dirijor, muzician şi profesor. Şeful Secţiei Şcoala de Arte, din cadrul Centrului Cultural „Dunărea de Jos” şi a trecut prin toate etapele carierei de artist Ascuns printre partituri şi instrumente muzicale, la etajul doi al clădirii Centrului Cultural Dunărea de Jos, Petrică Şovăială îşi aşteaptă zilnic ucenicii pentru a-i învăţa tainele orgii. Ajuns în postura de şef al instituţiei, el nu a renunţat la cariera de profesor.

Elevii săi, cu vârste cuprinse între 10 şi 60 de ani sunt apţi, după trei ani de studii, să susţină reprezentaţii în faţa publicului.

„Sunt unii care au început la mine şi s-au dus după aceea la liceul de muzică. Sunt alţii care vin de exemplu ca să cânte la biserică. Evident că mai sunt şi elevi care vin să înveţe să cânte la nunţi” , a spus el.

Mândru de cariera de muzician

În afara orelor de curs, Petrică Şovăială îşi găseşte timp şi pentru concerte şi înregistrări. Deocamdată a scos pe piaţă două  albume şi speră ca, luna viitoare, să mai finalizeze încă un proiect.

„ Am un album rock în 1982 şi în 2004 de jazz rock, cu trupa Peter Band Project. Am scris muzica la vreo opt piese de teatru şi lucrez la un nou album, la care mă chinui de vreo trei ani. Mai am de tras chitara şi basul şi e gata. Concerte în cluburi gălăţene. Cred că următorul va fi în luna octombrie. Am scăpat acum de ceata lui Piţigoi şi sper să reuşesc să îl susţin” , a zis el.

Multilateral dezvoltat

CV-ul lui Petrică Şovăială este impresionant. Între anii 1980 şi 1987 a fost dirijor la Teatrul Muzical „Nae Leonard”, după care, între 1987 şi 1992 a condus orchestra profesionistă „Rapsodia Dunării”.

Din 1992 a trecut la catedră, predând orga la Şcoala de Arte din Cadrul Centrului Cultural Dunărea de Jos. Este foarte mândru de cei care i-au trecut prin mân

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anunțul lui Călin Georgescu că va interzice rețeaua Soros în România, preluat de Elon Musk, pe X: „Știm cine sunt, e foarte clar”

Adevarul acum o ora
Șeful Comisiei pentru eficienţă guvernamentală din SUA (DOGE), miliardarul Elon Musk, a făcut o postare despre situația politică din România, pe rețeaua de socializare X, care-i aparține.

De ce se întâlnește președintele Ilie Bolojan cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România

Ziare.com acum 2 ore
Președintele interimar, Ilie Bolojan, va avea marți prima sa întâlnire oficială cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România, de la preluarea mandatului. Evenimentul anual, dedicat dialogului dintre președinte și reprezentanții corpului dip

Horoscop pentru marti, 18 februarie 2025. Previziuni astrale pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Discutiile legate de bani te pot pune pe gânduri. Poate fi vorba, fie despre plăți comune cu partenerul de viata sau rudele, fie despre chestiuni profesionale care implica a cheltui tu ceva bani. Bine este sa stai deoparte, in liniste, sa-ti

UPDATE 2 - Incident aviatic pe aeroportul din Toronto. O aeronavă cu 80 de oameni la bord s-a răsturnat pe spate la aterizare. 18 pasageri răniţi au fost transportaţi la spitale locale, potrivit şefului pompierilor - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Echipele de urgenţă au intervenit luni după-amiază pe Aeroportul Pearson din Toronto după un accident aviatic în care a fost a implicat un avion Delta Airlines care decolase de pe aeroportul internaţional din Minneapolis, SUA, şi transporta câteva z

Circulație în condiţii de iarnă în 10 judeţe aflate sub cod galben de ninsori. Depuneri de zăpadă inclusiv pe autostrăzile A0, A1, A2 și A3

HotNews acum o ora
Circulația se desfășoară marți dimineață în condiții de iarnă pe drumurile din cele 10 județe pentru care a fost emis cod galben de ninsori, respectiv Argeș, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Ilfov (și municipiul București), Prahova

Vreme neobișnuit de rece la finalul lunii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Contrast termic puternic în următoarea lună. După două săptămâni cu temperaturi mult sub normal și ger în special în sud, vremea se va schimba radical în martie, când termometrele vor urca peste valorile obișnuite ale perioadei în toată țara. Meteor

POLITICO: Papa Francisc, simţind că este aproape de moarte, ia măsuri pentru a-şi proteja moştenirea. Succesiunea sa va fi probabil foarte politizată având în vedere ciocnirea cu vicepreşedintele catolic al SUA, JD Vance

News.ro acum 5 ore
Papa Francisc este foarte îngrijorat de starea sa de sănătate după ce a fost spitalizat cu bronşită severă şi se grăbeşte să rezolve problemele rămase nerezolvate înainte de lupta pentru succesiunea sa, care va fi probabil foarte politizată, în spec

Israelul menţine unele trupe în sudul Libanului, sfidând termenul de retragere

News.ro acum 3 ore
Armata israeliană menţine trupe în cinci posturi din sudul Libanului, în ciuda termenului limită de retragere de marţi şi a avertismentelor Hezbollah potrivit cărora Israelul încalcă un acord de încetare a focului, potrivit CNN. Forţele de Apărare a

SUA vor să-i facă pe plac lui Putin, iar capacitatea de apărare a europenilor este „slabă”, afirmă Volodimir Zelenski într-un interviu

News.ro acum 5 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a deplâns faptul că Statele Unite, care doresc să deschidă discuţii cu Rusia, vor să îi facă „pe plac lui Putin” şi a descris capacitatea de apărare a Europei ca fiind „slabă”, într-un interviu difuzat luni

SUA şi Rusia se întâlnesc în Arabia Saudită pentru negocieri despre Ucraina, fără prezenţa Kievului

Mediafax acum 2 ore
Din partea Rusiei participă ministrul de externe Sergei Lavrov şi consilierul prezidenţial Yuri Ushakov, în timp ce delegaţia americană este condusă de secretarul de stat Marco Rubio, consilierul pentru securitate naţională Mike Waltz şi emisarul pe

Vremea

București
acum

-4°
mar.

-4°/-1°
mie.

-10°/-0°
joi

-13°/-1°
vin.

-11°/-1°
Iasi
acum

-5°
mar.

-5°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-5°/-0°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-0°/2°
joi

-2°/2°
vin.

-2°/0°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mar.

-4°/-0°
mie.

-6°/1°
joi

-5°/1°
vin.

-5°/2°
Timisoara
acum

-2°
mar.

-3°/2°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°
vin.

-3°/4°