Aproape 300 de persoane au fost în pericol de moarte din cauza unor şuruburi lipsă Peste 150 de jandarmi, pompieri şi poliţişti au sosit imediat la faţa locului pentru a-i ajuta pe pasageri să iasă din vagoane. Ambulanţele au dus 15 persoane la la Spitalul Judeţean din Craiova pentru a primi îngrijire medicală. „Este o minune că nimeni nu a fost grav accidentat. Când am ajuns la faţa locului, oamenii erau panicaţi şi în stare de şoc. Toată lumea încerca să coboare cât mai repede din vagoane“, a spus Luciana Rotaru, medic SMURD.
Clipe de coşmar pentru pasageri
Pasagerii au povestit cum au încercat să sară pe geam, pentru a ieşi cât mai repede din trenul deraiat. Aflată în stare de şoc, Ana Bolintin, de 61 de ani, a spus: „Am văzut moartea cu ochii“.
Marian Tiţă, mecanicul de locomotivă, îşi aminteşte cu groază cum a pierdut controlul trenului: „Am auzit doar un zgomot puternic, iar imediat trenul a deraiat. Nu avea nicio defecţiune şi nu îmi explic ce s-a întâmplat. Nu am avut curaj să stau mai mult de cinci minute jos, să văd dezastrul. “.
Bărbatul a declarat că avea viteză mică, însă pasagerii susţin că trenul mergea cu 100 de kilometri la oră. Circulaţia feroviară este blocată între Craiova şi Caracal, în zonă fiind adusă o macara, pentru a ridica trenul de pe şine.
„Circa 200 de călători au fost transportaţi la Caracal. În acest moment este blocată circulaţia pe ruta Craiova - Caracal. Unele trenuri au fost deviate pe ruta Piatra Olt - Caracal. Anchetatorii care s-au deplasat la faţa locului vor stabili care au fost cauzele accidentului. Noi nu ştim la momentul acesta ce s-a putut întâmpla“, a declarat Marin Şuşanu, directorul general al Regionalei CFR Călători Craiova.
„Ce am trăit noi astăzi nici duşmanilor mei nu le doresc. A fost o învălmăşeală acolo. Oamenii au venit unii peste alţii, ne-am călcat în