A practicat şahul până la terminarea liceului şi a câştigat competiţii importante la juniori.

A ales însă să devină arhitect, dar spune că nu a uitat nicicând pasiunea din adolescenţă. Despre cum s-au împăcat cele două mari pasiuni ale sale, arhitectura şi şahul, Marian Dulcă povesteşte că ambele au un element comun: capacitatea de calcula dinainte următoarele mişcări. „Am făcut şah de la nouă ani. E un sport care îţi antrenează mintea şi te face să gândeşti în perspectivă. Prin clasa a XI-a faceam parte din lotul naţional de şah la juniori. Am luat şi medalia de bronz la campionatul naţional, devenind astfel maestru. M-am decis însă să urmez facultatea de arhitectură. De pe la începutul liceului aveam eu ideea asta, ca ar trebui să ma fac arhitect”, povesteşte Marian.

Şahul l-a învăţat să gândească în perspectivă

Marian Dulcă recunoaşte că anii în care a jucat şah de performanţă l-au ajutat în meseria pe care şi-a ales-o. „A fi arhitect înseamnă a şti mult mai multe lucruri decât un inginer. Atunci când proiectez o casă trebuie să ţin cont de cine va locui în ea, de vecinătăţi, de modul în care respectiva locuinţă se încadrează în zonă. Şahul m-a învăţat cum să gândesc în perspectivă, ţinând cont atât de detalii, cât şi de ansamblul general”, explică Marian. Tânărul povesteşte că din când în când mai joacă şah cu amicii, care, de multe ori, nu au şanse prea mari de îzbândă împotriva lui. După terminarea facultăţii, şi alţi doi ani în stagiatură, tânărul şi-a deschis propriul birou de arhitectură despre care spune că merge foarte bine, în ciuda crizei economice care a lovit cel mai grav domeniul construcţiilor.

Îi place să lucreze liber

Tânărul arhitect vâlcean povesteşte că şi-a deschis propriul birou pentru că nu a putut niciodată să lucreze pentru o firma mare care să îi impună anumite restricţii. „După facultate