Nevăzătorul pedalează alături de cel mai bun pieten al său pe o bicicletă tandem. Florin Georgescu, un psiholog care şi-a pierdut vederea încă de la 14 ani, s-a aventurat să înconjoare ţara într-un tur al voinţei pe bicicletă. Acesta, alături de alţi doi prieteni, vor parcurge peste 2.400 de kilometri. Florin Georgescu, Alexandru Racanel şi George Stan, au ajuns ieri la Bistriţa după ce au străbătut peste 600 de kilometri pe bicicletă. Cei trei au ponit de o săptămână din Bucureşti, au trecut prin Buzău, Focşani, Bacău, Piatra Neamţ, Topliţa Gheorgheni, iar următorul obiectiv este Baia Mare. Scopul iniţial al acestei cursei a fost unul umanitar. Băieţii au încercat să-l ajute pe unul dintre prietenii lor, a cărui stare de sănătate este foarte gravă. Aceştia nu au fost, însă, sprijiniţi în iniţiativa lor, dar au continuat să răspândească mesajul turului pe care îl fac, un mesaj al voinţei. Florin Georgescu şi Alexandru Racanel parcurg kilometru după kilometru pe o bicicletă tandem pe care au reuşit să o achiziţioneze cu ajutorul membrilor asociaţiei „BateŞaua să priceapă iapa”.
Evadare din „cotdianul gri”
Florin Georgescu spune că au dar startul acestui tur al României atât pentru a evada din „cotidianul gri”, dar mai ales pentru a transmite tuturor un mesaj pozitiv. „Dacă unul ca mine se poate urca pe bicicletă şi poate face atâţia kilometri, înseamnă că efortul nu e chiar atât de mare şi e doar o chestiune de voinţă. Ne dorim ca demersul nostru să le arate oamenilor că, în faţa obstacolelor, suntem în mare măsură la fel, şi că dincolo de unele neputinţe fizice evidente, cel mai important este să îţi doreşti ca prin voinţă să-ţi depaseşti limitele, limite impuse, de cele mai multe ori, de ceea ce aşteaptă ceilalţi de la noi şi, rareori, de adevărata noastră putere de a face”, spune Florin.
Turul României cu repetiţie