Din nefericire, ipoteza ca graba renovarii educatiei romanesti are origini politicianiste si demagogice castiga teren in ultimele zile. Tot mai mult, ceea ce putea fi punerea in practica a unui impuls generos si responsabil, chiar si intr-o formula neadecvata (adoptarea unui text de lege inadecvat, cu diferente de la o versiune circulanta la alta, abaterea de la intentiile initiale catre o versiune de compromis, impunerea legii prin formula extraordinara a "asumarii raspunderii", si nu pe calea statuata de uz), se dovedeste, in fapt, un nou episod din luptele de guerrilla purtate de fiecare actor politic impotriva celorlalti.
Chestiunea schimbarii directorilor de scoli aduce la lumina cu asupra de masura acest fapt si ii dezvaluie, macar pe un anume aliniament, scopurile autentice. Pentru PSD si ministra Ecaterina Andronescu, aceasta masura – facuta imposibila o data cu aplicarea noii legi, peste un an – este o urgenta, acum, cat mai au parghiile puterii in domeniu la indemana si cat timp directorii scolilor atarna, legati printr-un cordon invizibil, dar rezistent, de ombilicul ministerial. A numi directori inseamna sa ai influenta asupra conduitei lor profesionale, dar si electorale. Sa ii faci sa depinda de tine, cu speranta unor alocari bugetare, cu spaima controalelor anuntate si inopinate, dar si cu teroarea mai difuza – insa consistenta – ca "nu se stie ce mai poate surveni", ca "nu e niciodata clar cum pot evolua lucrurile" etc.
La randul lui, premierul Romaniei, Emil Boc, liderul PDL, protesteaza impotriva masurii, aflata in dezacord cu spiritul reformei, asteptand – impreuna cu Mircea Toader – explicatii referitoare la inconsecventa ministrei care abia a semnat o formula legala reformatoare ca se si desparte, la modul cel mai practic, de ea. PDL uita, prin urmare, ca Legea educatiei, asa cum se infatiseaza ea in alcatuirea cosmet
