În Dilema Veche din 13 august 2009, Andrei Brezianu publică o replică la adresa lui Erwin Kessler care, în paginile revistei 22, a provocat o discuţie polemică, pornind de la arta lui Vladimir Zamfirescu. Reproducem articolul lui Andrei Brezianu (mulţumindu-i lui Mircea Vasilescu pentru dreptul pe care ni l-a acordat), însoţit de răspunsul lui Erwin Kessler. Suntem convinşi că o înfruntare a spiritelor precum cea de faţă nu este decât semnul maturităţii depline pe care cultura noastră a atins-o. (22)
Când Rauschenberg desfigura prin ştergere un desen al lui De Kooning, iconoclasmul comporta, oricât ar părea de ciudat, o conotaţie admirativă. Erased De Kooning Drawing evocă, până azi, un gest şocant, la care, ca de la egal la egal, cei doi artişti au fost părtaşi, camarazi şi complici.
În cu totul alt registru, şocant, dar nu de la egal la egal, e gestul unui tânăr istoric de artă autor al unei singure cărţi forţându-se să pângărească, cu o violenţă eliminatorie incalificabilă, o recentă expoziţie de pictură, opera şi creaţia de o viaţă a artistului septuagenar Vladimir Zamfirescu, acuzat de a fi un factor nociv, un duşman al artei româneşti, culpabil de a nu crea în ton cu vremurile, precum susţine vituperaţia domnului Erwin Kessler publicată de revista 22 artişti ca Dumitru Gorzo, Suzana Dan, Ioana Bătrânu, Dan Perjovschi ori Sorin Tara.
Există, fireşte, argumente pentru a apăra sau critica oricare dintre reprezentările vizuale ale realului în creaţia oricărui artist; bunăoară, chiar cu privire la lucrările oricăruia dintre cei de mai sus. Am putea adăuga listei, de ce nu, şi numele lui Alexandru Rădvan. De gustibus non disputandum. Dezacordul nu înseamnă însă că un artist sau altul ar trebui insultat şi pus la zid ca un răufăcător, pentru că lucrările lui ar fi după gustul unuia sau al altuia fie edulcorate, fie, dimpotrivă, violente
