Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nica: România, mai sigură decât Belgia

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 22 septembrie 2009 ·

Ministrul de Interne Dan Nica a afirmat astăzi că numărul atacurilor armate este în creştere în România, dar că situaţia din ţara noastră este mai bună decât cea din alte ţări, precum Belgia sau Slovacia. Referindu-se la atacurile cu mână armată care au avut loc foarte des, în ultima perioadă, ministrul a afirmat că aceste fenomene sunt mai peste tot. Ministrul a exemplificat, arătând că "la Bruxelles pare să nu fi scăpat nicio clădire", în timp ce în Slovacia, în fiecare lună, sunt atacuri cu grenadă. "Pot exista jafuri, dar important este să-i prinzi pe infractori şi să-i bagi după gratii. Asta este eficienţa poliţiei", a mai spus Nica. Cel puţin un jaf a avut loc în fiecare lună a acestui an, la case de schimb valutar şi de amanet sau la sucursale ale unor bănci, în pofida controalelor făcute de poliţişti la astfel de unităţi, în privinţa modului de asigurare a pazei. În cele mai multe dintre cazuri atacatorii nu au fost încă prinşi. Cel mai recent atac este cel care a avut loc, în urmă cu o săptămână, în Pasul Gutâi. O maşină de transport valori a fost atacată într-o zonă izolată din Pasul Gutâi, de către mai multe persoane, fiind furată suma de 280.000 de lei, din care 40.000 de lei au fost găsiţi într-un autoturism abandonat de hoţi pe un drum forestier. Greva magistraţilor prejudiciază poliţiei

Schimbând tematica şi ministrul ministrul Dan Nica, a declarat că protestele din justiţie aduc mari prejudicii, că situaţia este "extrem de periculoasă" şi că se pot crea probleme foarte mari.

"Greva din justiţie aduce mari prejudicii, situaţia este extrem de periculoasă", a declarat Nica. Ministrul a arătat că oamenii aşteaptă să vadă că, spre exemplu, o persoană care a spart un bancomat a fost prinsă, "iar acest lucru nu-l putem arăta pentru că unele instanţe nu lucrează". Demnitarul a adăugat că greva din justiţie creează probleme foarte mari şi "

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 46 minute
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 40 minute
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 45 minute
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 7 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°