Ia caseta, dă-mi caseta, uite discul, ia banda, cam aşa se întâmpla cu muzica în "Epoca de Aur". Lenţi Chiriac, unul dintre oamenii care încă se mai luptă pentru supravieţuirea rockului, povesteşte cât de greu era în acea perioadă să faci rost de muzică bună.
"În septembrie 1989 lucram unde lucrez şi acum, la radio. Eu am făcut Liceul German, spre marele meu noroc. În acest Liceu German învăţau, evident, foarte mulţi nemţi, ai căror părinţi lucrau la ambasadă sau la diverse firme. La noi româna era limbă străină, iar germana era limbă maternă. Orele se făceau în aşa fel încât sâmbăta să fie numai cele de limba română, ca nemţii să nu vină şi să poată pleca acasă.
O bună parte dintre ei ascultau muzică rock. Pe atunci, cam toată lumea umbla cu discuri şi ei ne aduceau cam tot ce apărea nou în domeniu. Vinerea apărea un disc în Germania, luni îl aveam şi noi. Şi aşa făceam rost de muzică, prin comenzi. Cam ştiau şi ei ce urmează să apară, de exemplu săptămâna următoare trebuia să apară Judas Priest sau Iron Maiden, că erau pe atunci o grămadă, şi le ziceam: «Îl vreau pe ăsta sau pe ăsta». Nu puteam cumpăra prea multe, fiindcă erau scumpe, n-aveam de unde să fac rost de atâţia bani. Dar cumpăram unul un disc, altul un disc, făceam schimb, le trăgeam pe casete", îşi aminteşte Lenţi Chiriac. Probabil, cei foarte tineri nici nu-şi imaginează viaţa fără internet, şi implicit, fără download-uri.
Şi mai era ceva: trebuia să ai "hârtia la mână". "Uşor-uşor, mi-am luat atestatul. Pentru a pune muzică într-un club îţi trebuia un atestat, la fel şi când aveai o trupă. Nu puteai să cânţi într-o trupă, într-un club, într-o sală sau să performezi live pe bani fără să ai atestat.
Pe undeva era mai bine ca acum, pentru că pe scenă nu ajungeau toţi amatorii. Aşa era şi la cluburi sau în discoteci. Luându-mi acest atestat, am intrat
