Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşov: Atlas Business al Zonei Metropolitane Braşov

Publicat in Adevarul, marți 22 septembrie 2009 ·

Compania germană Stiefel şi Asociaţia Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Braşov (AMB) vor realiza în următoarele luni Atlasul Business al zonei metropolitane Braşov. În cadrul acestui proiect, vor fi realizate 8.000 de atlase la dimensiunea 15x24 centimetri, cu harta actualizată a zonei metropolitane Braşov.

„Acestea vor fi distribuite gratuit către firmele şi instituţiile publice din judeţul Braşov. Ne dorim ca fiecare birou din zona metropolitană Braşov să deţină un astfel de atlas”, spun reprezentanţii firmei Stiefel.

Principalele beneficii sunt promovarea unitară a potenţialului economic din întreaga zonă metropolitană, dar şi cartografierea tuturor localităţilor membre ale asociaţiei. Reprezentanţii AMB cred că Atlasul amintit poate deveni un instrument de lucru indispensabil atât pentru companiile private, cât şi pentru organizaţiile din sfera administraţiei publice.

În paralel cu acest atlas, va fi lansată şi harta interactivă on-line a zonei metropolitane Braşov, astfel urmând să fie promovat potenţialul economic al Ţării Bârsei. Cei de la Stiefel a înregistrat deja domeniul www. hartabrasov. ro, dar şi alte domenii de genul hartaoraş. ro, pentru că intenţionează să realizeze un proiect la nivel naţional în care să cartografieze toate zonele metropolitane din ţară.

În cadrul proiectului vor fi cartografiate municipiile Codlea şi Săcele, oraşele Râşnov, Predeal şi Ghimbav, dar şi comunele Prejmer, Cristian, Tărlungeni, Hălchiu, Hărman, Sânpetru şi Bod.

Harta va cuprinde limita zonei metropolitane, index cu străzile actualizate, date statistice, străzile cu sen unic, blocurile construite, parcuri, monumente şi clădiri, etc.

Pentru realizarea unui astfel de Atlas este nevoie de aproximativ doi ani şi la el lucrează o echipă de cartografi profesionişti.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum o ora
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 4 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 3 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 2 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 4 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Rusia confiscă cea mai mare cantitate de droguri din 2025, 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile ruse au confiscat miercuri cea mai mare cantitate de droguri din 2025 în Rusia, descoperind 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane, rel

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 11 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 4 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

21°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

20°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

18°/32°
Timisoara
acum

19°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°