Fascinantă, captivantă, intrigantă, aşa ar putea fi descrisă relaţia dintre fostul preşedinte al Franţei, Valéry Giscard d'Estaing, şi cea supranumită "Prinţesa Inimilor", Diana de Wales, aşa cum apare ea prezentată în volumul "Prinţesa şi Preşedintele", semnat de însuşi d'Estaing. Sursa: Reuters
În contextul în care prezenţa paparazzilor era din ce în ce mai brutală, iar relaţiile cu prinţul Charles se deteriorau vizibil, vulnerabilitatea Dianei la farmecele preşedintelui francez este explicabilă. Romanul, a cărui lansare este programată pentru săptămâna viitoare, este povestea ingenuă dintre un preşedinte şi o englezoaică frumoasă şi nefericită în căsătorie.
Prima pagină debutează cu un mesaj intrigant: "Promisiune îndeplinită", iar finalul este la fel de brusc şi deschis concluziilor: <<"Mi-ai cerut acordul să-ţi scrii propria poveste", mi-a spus ea, "Ţi l-am dat, dar trebuie să îmi promiţi ceva...">>
Cei doi protagonişti se numesc Jacques-Henri Lambertye şi Patricia, prinţesă de Cardiff, şi, deşi doar intuitiv se poate stabili o conexiune între cele două personaje şi persoanele reale, presa franceză titra astăzi, cu litere de-o schioapă, că "Prinţesa şi Preşedintele" este, fără îndoială, romanul idilei dintre Valéry Giscard d'Estaing şi Prinţesa Diana.
Acţiunea romanului gravitează în jurul preşedintelui francez şi a Alteţei Regale a Marii Britanii, care s-au întâlnit la o recepţie dată la Palatul Buckingham pentru a marca finalul unui summit internaţional.
Frânturi de viaţă
"Preşedintele este văduv,” - citează publicaţia "Le Figaro" din textul romanului – „iar prinţesa neconsolată”. „Cu câteva zile înainte de a mă căsători, viitorul meu soţ m-a anunţat că are o amantă la care nu va renunţa”, continuă confesiunea personajului creat de d'Estaing. Povestea abundă în detalii despre numeroasel