Casele de schimb valutar din centrul oraşului, un furnizor de servicii de televiziune şi marile hipermarketuri sunt cele care au primit amenzi de zeci de mii de lei în ultimele două luni.
În perioada iunie - august, inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Cluj a aplicat amenzi în valoare totală de 237 de mii de lei unor companii şi societăţi precum UPC, lanţul de case de schimb valutar Saralex, hipermarketul Real, dar şi operatorilor de telefonie Orange şi Vodafone.
Sancţionaţii şi-au revizuit atitudinea
Casele de schimb valutar au fost sancţionate din cauza afişajului mincinos, 70 de clujeni căzând în capcana acestora doar în această vară. Inspectorii au primit sesizari telefonice şi plângeri, în urma cărora au amendat casele de schimb din lanţurile Saralex şi Comturs, de pe strada Bolyai şi de pe Bulevardul Eroilor. Valoarea totală a sancţiunilor se ridică la 70.000 de lei.
Mircea Radu, directorul CJPC, a constatat că amendaţii „s-au cuminţit” după ce au încasat sancţiunile aplicate. „Operatorii economici şi-au revizuit atitudinea faţă de consumatori prin afişarea unui curs valutar apropiat de cursurile de la alte case de schimb şi bănci”, ne-a spus acesta.
În topul abonaţilor la amenzile date de ANPC se află şi hypermarketurile, printre care Real, dar şi magazinele care comercializează cărnuri şi lactate. Inspectorii au primit 60 de reclamaţii privind unele produse expirate, pentru care s-au aplicat amenzi de peste 30.000 de lei.
Operatorii de telefonie mobilă Orange şi Vodafone au fost şi ei amendaţi cu cinci mii de lei, din cauza facturării necorespunzătoare şi a calităţii serviciilor facturate.
Amendă record pentru UPC
În această vară, peste 60 de clujeni au reclamat serviciile inadecvate ale furnizorului de servicii de televiziune