O parte dintre grădiniţele din municipiul Tulcea sunt supraaglomerate, copiii fiind nevoiţi să doarmă câte doi în pat. Nouă localnici din Satu Mare, printre care şi un tânăr de 17 ani, au ajuns, weekendul trecut, în comă alcoolică, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean. Numărul teleormănenilor diagnosticaţi cu demenţă a ajuns la 240. Aproape 2.000 de angajaţi din judeţul Timiş vor fi concediaţi până la sfârşitul anului. ALBA. Societatea de Transport Public Local Alba Iulia inaugurează, astăzi, zece noi autobuze. Noile autoturisme de culoare roşie sunt dotate cu camere de luat vederi şi au fost achiziţionate cu 1,65 de milioane de lei.
ARAD . Echipa arădeană care a cucerit în această vară vârful Uhuru din Kilimanjaro intenţionează să organizeze o colectă de echipament pentru a-i ajuta pe ghizii care le-au fost alături în expediţie.
ARGEŞ. Poliţiştii de la Compartimentul de Prevenire a Criminalităţii au organizat, ieri, un concurs în rândul minorilor de la Centrul de Copii „Sfinţii Constantin şi Elena” din Piteşti. Zece copii au primit cadouri.
BACĂU. Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi le vor explica elevilor, săptămâna aceasta, care sunt riscurile la care se expun în cazul comiterii de contravenţii şi infracţiuni.
BIHOR. Târgul de bunuri de larg consum „Varadinum Expo“ va deschide, vineri, la Arena Antonio Alexe din Oradea, seria manifestărilor din cadrul „Toamnei orădene“.
BISTRIŢA-NĂSĂUD . Florin Georgescu (35 de ani), din Bucureşti, care face turul României pe bicicletă a ajuns, ieri, în Bistriţa. Nevăzătorul pedalează alături de cel mai bun prieten al său pe o bicicletă tandem.
BOTOŞANI. Aproximativ o sută de salariaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului au protestat, ieri, în faţa prefecturii, pentru că nu