Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Consumatorii vor sa cumpere, dar nu la orice preturi"

Publicat in Ziarul Financiar, marți 22 septembrie 2009 ·

Reprezentantii companiei de dezvoltare imobiliara RED Management Capital, care a decis inchiderea temporara a centrului comercial Armonia din Braila, spun ca numarul vizitatorilor in cadrul proiectului a crescut puternic dupa anuntul privind suspendarea activitatii, ca urmare a reducerilor operate de catre chiriasi.

"De la momentul la care am anuntat inchiderea proiectului (sfarsitul lunii iulie - n.r.), acesta a mai functionat aproximativ o saptamana, timp in care traficul a crescut de patru ori, deoarece oamenii stiau ca vor fi operate reduceri importante de preturi. Pentru noi acesta este un semnal foarte clar ca locuitorii Brailei vor sa cumpere, dar nu la orice preturi si in orice conditii", a declarat Christian Hiver, director in cadrul RED, responsabil cu procesul de inchiriere a centrelor comerciale. Hiver nu a precizat care au fost reducerile operate de chiriasi.

Proiectul a fost inchis, la doar noua luni de la inaugurare, tocmai din cauza numarului redus de vizitatori si a vanzarilor slabe operate de retaileri, printre chiriasi numarandu-se Carrefour, Flanco, Sephora, Samsonite sau Mondex.

Constructia Armonia Center din Braila a implicat o investitie de 45 de milioane de euro, acesta fiind cel mai important proiect comercial care si-a inchis portile pe piata locala.

"Suntem in negocieri cu alte firme care ar putea sa deschida magazine la Braila, dar decizia nu poate fi luata intr-o zi, doua. Dintre chiriasii vechi, cu vreo doua exceptii, restul au spus ca intentioneaza sa redeschida magazinele, daca vom avea un grad de ocupare a spatiilor multumitor, de 70-80%", a mai declarat Hiver.

Reprezentantul companiei spune ca natura produselor care vor fi vandute in cadrul proiectului nu va cunoaste modificari semnificative, in sensul ca raportul dintre numarul magazinelor de imbracaminte, decoratiuni sau articole de bricolaj va ramane

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla persoane fizice“

Ziua Constanta acum 9 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Război în Ucraina, ziua 1.536. Atac cu drone în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România

Press Alert acum 28 minute
Ministerul Apărării Naționale reacționează după cel mai mare atac rusesc în Ucraina, la granița României, și anunță că forțele Federației Ruse au executat atacuri cu drone în zona localităților Ismail și Chilia, în proximitatea frontierei fluviale c

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum o ora
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. „Reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației”

HotNews acum 51 minute
Consolidarea celor trei obiective este esenţială atât pentru siguranţa celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea mobilităţii urban, a anunțat, miercuri dimineață, primarul general interimar al Capitale

Trafic blocat pe DN 6, la ieşire din Orşova, din cauza unui autotren răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet / Combustibilul din autovehicul se scurge în Dunăre / Au fost anunţate Garda de Mediu şi Apele Române

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este blocat pe DN 6 Caransebeş – Drobeta-Turnu Severin, la ieşire din Orşova, judeţul Mehedinţi, din cauza unui autotren care s-a răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet. Combus

ANRE: Companiile care cumpără ENERGIE electrică acum, cu livrare în viitor, sunt obligate să plătească un avans

Gandul acum 44 minute
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) introduce un mecanism de protecţie împotriva unuia dintre cele mai riscante comportamente de pe piaţa energiei: contractarea de energie electrică fără intenţie reală de achiziţie, a t

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 2 ore
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Comisia Europeană prezintă miercuri propunerea de buget pentru perioada 2028-2034, dând startul a doi ani de negocieri tensionate

G4Media acum 48 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană va prezenta miercuri propunerea sa de buget pentru perioada 2028-2034, dând startul a doi ani de negocieri tensionate, în special cu privire la viitorul politicii agricole comune (P

BNS: Efectul liberalizării preţurilor la energie şi al creşterii TVA va ridica rata inflaţiei la 10%, ceea ce va eroda semnificativ puterea de cumpărare a veniturilor populaţiei / Preţul la energie se va majora până la al şaptelea cel mai mare din UE

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Blocul Naţional Sindical publică, miercuri, studiul ”Creşterea costului vieţii şi sărăcia energetică în contextul (re)liberalizării pieţei energiei în România”, în care arată că efectul cumulat al li

România și alte patru state UE se opun unui nou acord comercial pentru produse agricole cu Ucraina

Adevarul acum 17 minute
România, Polonia, Ungaria, Slovacia și Bulgaria și-au exprimat marți opoziția față de o propunere de acord comercial revizuit între Uniunea Europeană și Ucraina, invocând îngrijorări privind posibila destabilizare a piețelor agricole din UE.

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/36°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

32°
mie.

21°/37°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

17°/33°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

25°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°