Neagoe a semnat pe un an cu Ştiinţa după ce mijlocaşul i-a garantat lui Mititelu că noul antrenor va face performanţă
Numirea lui Eugen Neagoe la Universitatea nu ar fi fost posibilă fără aportul lui Eugen Trică. Veteranul Craiovei s-a implicat personal pentru ca "Geană" să fie înscăunat în Bănie. "Adi, adu-l pe Neagoe! Garantez eu pentru el, să-mi zici mie cum vrei dacă n-o să facă treabă aici!", l-a convins fotbalistul pe Mititelu, care apoi l-a sunat pe Eugen şi l-a chemat la negocieri.
Trică a fost şi el prezent la discuţiile Mititelu - Neagoe purtate duminică noapte şi care au durat aproape trei ore. La finalul lor, fostul antrenor al celor de la Pandurii, Drobeta Tr.-Severin şi Asil Lyssi (Cipru) şi-a pus semnătura pe contractul de un an şi din care va cîştiga 10.000 de euro pe lună. Ieri, la ora 17:00, tehnicianul de 42 de ani a condus primul antrenament al oltenilor.
Pînă de curînd, patronul Ştiinţei avea o părere proastă despre noul "principal" al alb-albaştrilor. "Neagoe face parte din tabăra contestatarilor mei, nu am cum să-l aduc la Craiova!", obişnuia să le spună apropiaţilor. Foarte probabil, Trică va avea neoficial atribuţiile unui secund al lui Neagoe din teren şi e posibil ca el să preia banderola de căpitan de la Dorel Stoica.
NOUL STAFF TEHNIC AL CRAIOVEI
Eugen Neagoe - antrenor principal
Florin Ispas - antrenor secund
George Biţă - antrenor secund
Massimo Ferraris - antrenor cu portarii
FLASH
"Îmi plac modulele 4-4-2 şi 4-2-3-1"
Într-un interviu acordat în urmă cu două luni pentru www.vochin.ro, Neagoe s-a declarat adeptul promovării fotbaliştilor tineri în favoarea străinilor şi a vorbit despre filosofia sa de joc: "Modulele pe care le-am folosit în cariera mea de antrenor sînt 4-4-2, 4-2-3-1 şi 4-1-4-1. Linia de patru f