Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Infrastructura de cale ferată, la pământ

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 22 septembrie 2009 ·

Infrastructura de cale ferată din România este grav deteriorată, fapt confirmat şi de accidentele din ultima vreme. În consecinţă, de la 1 ianuarie, vom pierde culoarul Paneuropean, din cauza limitărilor de viteză. Sursa: Florin Băltăreţu

De anul viitor, viteza de rulare pe coridorul IV Paneuropean va fi de 160 kilometri pe oră, faţă de 140 km/oră cât este în prezent. Prevederea este o condiţie impusă de Uniunea Europeană. Florin Dobrescu, liderul sindicatului "Drum de Fier", susţine că România va pierde banii din taxele de tranzit, pentru că niciun transportator nu va accepta să se deplaseze cu viteze de 30-40 de kilometri pe oră.

Oricare dintre noi, pasager într-un tren de călători, trebuie să ştie că viteza redusă de circulaţie a trenului, pe anumite segmente de drum, este indiciul că şina şi trasamentul sunt nesigure.

Florin Dobrescu, liderul sindicatului "Drum de Fier", susţine că în ultimii patru ani nu s-au mai făcut niciun fel de investiţii în infrastructura căilor de rulare. "În 2006, banii pentru reviziile capitale au ajuns pentru revizia a opt kilometri de cale ferată, iar în 2007 pentru doar trei kilometri. Zero în 2008, zero în 2009. Tragedia este că în 2004 şi 2005 au fost reabilitate prin reviziile capitale mai puţin de 100 de kilometri de cale ferată, în toată ţara". Concret, 5.500 de kilometri de şină sunt scadente la reparaţii capitale care nu s-au efectuat şi nu se pot efectua din cauza lipsei de bani.

Dobrescu a mai spus că starea de degradare a infrastructurii feroviare a fost accentuată de inundaţiile din 2005 şi 2006, în condiţiile în care fondurile alocate pentru reparaţii şi întreţinere au fost egale cu zero. Peste poduri care stau să cadă

Termenele la revizie capitală au fost depăşite pentru mai mult de 11.000 de poduri şi podeţe, pe care circulă trenuri de marfă şi de persoane.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 12 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 5 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 9 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Un tânăr de 26 de ani din Medgidia, oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă

Adevarul acum 3 ore
Agenţii de la Poliţia Rutieră din Medgidia nu l-au putut opri în trafic pe un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat o maşină, decât după ce au tras un foc de avertisment în aer.

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 6 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 9 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 12 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 ianuarie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Dan Diaconescu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Dan Diaconescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

-2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-1°/1°
vin.

1°/4°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

-5°
mie.

-5°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/3°