Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baia Mare: Programul Sărbătorii Castanelor 2009

Publicat in Adevarul, marți 22 septembrie 2009 ·

Pentru această ediţie au fost alocaţi 400.000 de lei din bugetul local. Sărbătoarea Castanelor se află la cea de XVII-a ediţie şi se va desfăşura în centrul vechi al municipiului.

Mai sunt doar câteva zile până la cea de-a XVII-a ediţie a Sărbătorii Castanelor ce se va desfăşura în acest an în perioada 25 – 27 septembrie. Primăria Baia Mare a finalizat programul „Castaniadei” care va avea loc, la fel ca anul trecut, în centrul vechi al municipiului. Dacă în ediţiile trecute, concertele de muzică uşoară făceau deliciul sărbătorii, acum acestea sunt mult mai puţine şi doar două formaţii şi doi interpreţi de „renume” din show-bizul românesc vor veni să-i încânte pe băimăreni. În prima seară, vineri, 25 septembrie vor susţine câte un recital Andra şi băieţii de la Voltaj, iar sâmbătă, 26 septembrie, vor urca pe scenă Keo şi Hi-Q. „Bugetul este mai sărăcăcios în acest an, aşa că am făcut un sondaj printre băimăreni. Ei au ales cine să-i încânte”, spune Anghel. Acesta mai arată că băimărenii au înţeles că nu anul acesta toată lumea trebuie să „strângă cureaua” şi să facă economii acolo unde se poate.

200.000 de lei de la comercianţi

Pentru acest an, autorităţile locale au alocat din buget 400.000 de lei şi nu 500.000, ca în 2008. „Foarte mulţi bani vor veni din partea sponsorilor. În plus, o sumă importantă, de aproximativ 200.000 de lei, provine din taxa de închiriere a terenurilor”, declară Mircea Dolha, viceprimarul municipiului Baia Mare. Potrivit afirmaţiilor acestuia, aproximativ 200.000 de lei vor fi daţi de către cei care îşi vor vinde marfa de Sărbătoarea Castanelor. Nici iluminatul ornamental nu a „scăpat” de criză. „Ediţia din acest an nu va fi privată de iluminatul ornamental, numai că vor exista mai puţine ornamente luminoase ca în ceilalţi ani”, subliniază Cristian Anghel.

Focuri de artificii, doar în ultima zi @N_

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 6 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 6 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Elena Lasconi spune că vor fi proteste „în toată țara” dacă CCR anulează primul tur al prezidențialelor. „Cred că nu vom mai avea mult până când vom ieși din UE”

HotNews acum 3 ore
Lidera USR, Elena Lasconi, candidata formațiunii care s-a calificat în finala cursei pentru Palatul Cotroceni, a afirmat miercuri seară că, în cazul în care Curtea Constituțională va anula rezultatului votului din primul tur al alegerilor, atunci „î

Călin Georgescu îi cere Elenei Lasconi să cheme tinerii la vot, nu în piaţă

Mediafax acum 3 ore
Georgescu a declarat, la Realitatea Plus, că tinerii nu ar trebui să fie chemaţi în piaţă, ci la vot. „Eu, ca părinte, vă rog pe toţi, nu căutaţi să faceţi (...) audienţă cu acei copii care văd că sunt acum în stradă, în piaţă. Vă rog din tot suflet

Atacurile hibride ale Rusiei pot duce la invocarea articolului 5 din Tratatul NATO, susține șeful spionajului extern german

Ziare.com acum o ora
Utilizarea pe scară largă a acțiunilor hibride de către Rusia împotriva obiectivelor occidentale sporește riscul ca NATO să ia în calcul, în cele din urmă, activarea articolului 5 al clauzei de apărare reciprocă a alianței, a declarat miercuri, 27 n

Trump l-a ales pe generalul (r.) Keith Kellogg, un consilier de lungă durată, ca trimis special pentru Ucraina şi Rusia

News.ro acum 41 minute
Preşedintele ales Donald Trump a anunţat miercuri că l-a ales pe Keith Kellogg, un general de trei stele în retragere, recompensat cu numeroase distincţii pentru meritele sale militare, pentru a servi ca trimis special al său pentru Ucraina şi Rusia

Vicepreşedintele CNA Valentin Jucan cere demisia ministrului Digitalizării Bogdan Ivan, acuzându-l că a fost la sediul TikTok pentru a discuta despre alegerile prezidenţiale şi parlamentare, fără a informa autorităţile relevante în organizarea alegerilor

News.ro acum 2 ore
Vicepreşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) Valentin Jucan cere demisia ministrului social-democrat al Digitalizării Bogdan Ivan, pe care îl acuză că a fost la sediul TikTok - companie aflată în centrul disputei legate de campania

Răbdarea Rusiei se apropie de sfârşit, susţine ministrul rus de externe după atacurile ucrainene cu rachete occidentale

G4Media acum 2 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a avertizat miercuri Occidentul că răbdarea Rusiei are o limită, el comentând astfel noile atacuri ucrainene cu rachete occidentale asupra unor ţinte militare pe teritoriul rus, atacuri autorizate pe final de

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 8 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 9 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
dum.

4°/7°
Iasi
acum

joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
dum.

2°/7°
Constanta
acum

joi

3°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/8°
Timisoara
acum

joi

5°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°