Proprietarii celor 22 de case din vecinătatea noii centuri de ocolire a municipiului s-au arătat nemulțumiți de faptul că, odată construită centura, accesul în gospodării le va fi limitat.
Prefectul judeţului Mehedinţi, Ion Mîțu, a fost sesizat pe parcursul săptămânii trecute de mai mulţi locuitori din zona de nord a municipiului, cu privire la faptul că după construirea centurii ocolitoare, le va fi îngrădit accesul în propriile locuințe. Casele se află amplasate în apropierea complexului viticol “Dealul Viilor”, iar șoseaua de ocolire a municipiului va trece la o distanță de 4-5 metri de gospodării, accesul aici urmând a fi îngustat foarte mult. .
Prefectul pe centură
Drept răspuns, prefectul Ion Mîţu împreună cu primarul municipiului, Constantin Gherghe dar și reprezentanți ai firmei constructoare, au mers la fața locului pentru a se consultav atât cu proprietarii, cât și constructorul “Am stat de vorbă cu oamenii, am ascultat şi opiniile consultantului şi proiectantului lucrării şi am decis ca lucrările să fie atent supravegheate de specialişti din cadrul Primăriei municipiului şi Instituţiei Prefectului. Va fi amenajat un drum special de acces, de-a lungul şoselei de centură şi la fiecare 2-3 case va fi lăsată o cale de ieşire la drumul principal. Este soluţia pe care am propus-o proiectantului şi constructorului.” a precizat prefectul Ion Mîţu. Potrivit proiectului întocmit, de-a lungul şoselei de centură va fi ridicat și un zid care să-i protejeze pe locatari și de zgomotul produs de maşinile de mare tonaj care vor circula.
Lucrări întârziate
Noua centură ocolitoare a municipiului va avea o lungime de 12 kilometri, costurile ridicându-se la peste 35 milioane de euro. Inițial, lucrările au început în vara anului trecut. Deși inițial se dorea ca această centură ocolitoare să fie dată în folosință până la finalul acestui an, lu