În decursul a cinci zile, preşedintele în exerciţiu al României a avut patru ieşiri retorice de mare amploare, programate în locuri publice de maximă expunere. Marţi, 15 septembrie, Traian Băsescu a ţinut un fel de discurs despre starea naţiunii în faţa parlamentului. Miercuri seara, chiar înaintea începerii unui meci de fotbal din Champions League, în care debuta o echipă românească, preşedintele României a fost protagonistul unui interviu, mai scurt decât de obicei, la televiziunea publică. Joi a întregit „pachetul“ de ieşiri tradiţionale de după un discurs în parlament – a fost la radioul public. În fine, duminică, Traian Băsescu şi-a dublat prezenţa la Radio România Actualităţi, oferind încă un interviu mai puţin obişnuit.

Ieşirile publice de acest gen ale lui Traian Băsescu au provocat reacţii care pot fi de mult inseriate: după ce vorbeşte în parlament, observaţiile cele mai la îndemână care se fac – observaţii, în fond, superficiale, care denotă inclusiv o lene de a gândi şi un înfiorător deficit de atenţie! – sunt ceva de genul: discursul propus de Traian Băsescu e lung şi, în genere, plictisitor. Ŕ propos de istoria recentă a discursurilor prezidenţiale ţinute în faţa Legislativului şi ŕ propos de receptarea directă şi plictisită a acestor momente retorice, există în timpul mandatului actualului şef al statului şi trei excepţii notabile: 18 decembrie 2006 - prezentarea Raportului Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România; 14 februarie 2007 – mesaj despre tema reformării clasei politice şi, totodată, consultarea parlamentului cu privire la introducerea votului uninominal (a fost un discurs „citit“ copios ca o sfidare teribilă a unui „dictator“ la adresa unui cuib de măicuţe - Parlamentul României); 30 mai 2007 – discurs pe tema consolidării sistemului democratic din România (e discursul de după suspendare!).

Ca regu