Cu mâna dreaptă ţine pensula, iar cu stânga aparatul foto. Zâmbeşte mereu, fără un motiv anume, şi îşi ascunde copilăria tristă în sertarul cu poze alb-negru. i-a iubit toţi fraţii de cruce pe care i-a avut la orfelinatul din Iaşi, iar acum îşi aminteşte de ei ca Nică a lui Creangă. Cu dragoste. Dintre părinţi, doar mama mai trăieşte, fiinţa pe care o vizitează din când în când. În rest, s-a descurcat singură de mică şi recunoaşte că a avut mereu o pornire băieţoasă. „Primul aparat de fotografiat mi l-am luat pe timpul liceului, cu banii câştigaţi la un concurs naţional de pictură. A fost cea mai mare realizare a mea. Apoi, în alt an, am vândut la Mitropolie, de Sfânta Parascheva, la o tarabă cu icoane, cruciuliţe şi lumânări", explică Magdalena. „Culorile trebuie alese cu grijă" „M-au plătit bine zilele acelea şi mi-am luat un aparat performant pe care dădusem opt milioane pe atunci. De atunci nu-l mai las din mână", mai spune tânăra. Icoanele ei pe sticlă parcă prind viaţă din pensula umezită de culoare. Orele multe petrecute cu răbdare deasupra Patimilor lui Iisus ori peste veşmintele purpurii ale Fecioarei Maria se înnobilează parcă. „Culorile trebuie alese cu grijă. Există nuanţe speciale pentru veşminte, pentru chipuri sau pentru contrast. De regulă, fac fondul cu albastru pentru că dă o notă mai celestă, iar Mântuitorul trebuie să aibă mereu, când este pe cruce, o nuanţă cadaverică, să exprime moartea. În ocru se amestecă un pic de albastru în zona coastelor şi a pulpelor", mărturiseşte pictoriţa. A instruit 70 de copii Cea mai mare realizare a ei a fost atunci cânt a condus atelierul de pictură din cadrul unei tabere internaţionale de la Tismana. Mitropolia Ortodoxă a Europei Occidentale şi Meridionale i-a dat pe mână peste 70 de copii din diferite ţări pentru a-i învăţa să picteze icoane. „Erau din Italia, Portugalia, Franţa, Islanda