Cu ocazia Summit-ului ONU extraordinar privind schimbările climatice, preşedintele chinez, Hu Jintao, şi-a luat angajamentul de a reduce, în următorii 10 ani, emisiile de dioxid de carbon, cauza principală a încălzirii globale. Sursa: Reuters
1 /.
Liderul de la Beijing a precizat că se vor face eforturi ca nivelul emisiilor să se reducă, până în 2020, la un volum considerabil, în comparaţie cu rezultatele înregistrate în 2005. China este considerată unul dintre cei mai mari emiţători de gaze care contribuie la efectul de seră.
La Summit-ul ONU de la New York participă peste o sută de şefi de stat şi de guvern. Partea română, reprezentată de ministrul de externe, Cristian Diaconescu, a declarat, conform Mediafax, că schimbările climatice afectează viaţa de zi cu zi a tuturor. Acesta a mai subliniat importanţa promovării politicilor care pot să asigure concomitent reducerea riscurilor asupra mediului.
În ceea ce priveşte fenomenul efectului de seră, care vizează încălzirea atmosferei terestre şi care a devenit una dintre cele mai mari probleme ecologice ale momentului, este produs de vapori de apă (70%), la care se adaugă dioxidul de carbon (9%), urmat de metan (9%) si ozon (7%).
În anticiparea anunţului preşedintelui Hu Jintao, presa internaţională, sublinia faptul că cele mai aşteptate mesaje ale reuniunii vor veni din partea chineză şi americană care, "împreună, pot ţine în mână cheia tratatului", subliniat ziarul The Independent, în ediţia de astăzi.
Obama, decis să acţioneze
Preşedintele american Barack Obama a declarat, la rândul său, de la tribuna Naţiunilor Unite că este „hotărât” să acţioneze contra încălzirii globale, dar a punctat că "greul" rămâne de făcut la summitul de la Copenhaga, din decembrie, potrivit AFP.
„Ameninţarea încălzirii globale este gravă, foarte u