Un profesor universitar imi spunea, zilele trecute, ca masteranzilor lui de la Cluj, nu de la Londra sau Amsterdam, nu le vine sa creada, cand le vorbeste despre comunismul nostru national, ca a fost "chiar asa". N-au trecut decat 20 de ani de cand era "chiar asa". E drept, abia in ultimul timp a inceput sa se vorbeasca in mod serios despre manualul de istorie recenta a Romaniei asa cum a fost. Cele cateva pagini despre epoca lui Ceausescu si Dej care au intrat in manualele de istorie in anii ‘90 erau o mistificare necesara vechilor nomenclaturisti aflati inca la putere. Nu trebuia – nu-i asa? – sa ranim sufletele sensibile ale fostilor tortionari, care se mai aflau pe ici, pe colo, prin punctele esentiale ale vietii noastre sociale si politice. si se mai afla. La sufletele chinuite ale fostilor detinuti politici oricum nu se mai gandea nimeni: li se dadusera, acolo, cativa lei si gata, ne-am spalat pe maini.
Constantin Ticu Dumitrescu, despre care nu se mai pomeneste nimic, de parca nici n-ar fi fost, a murit acum aproape un an. A trait, probabil, putin prea mult dupa gustul celor care ar fi vrut ca totul sa se ingroape cat mai repede si sa incepem o "viata noua", pe care ei au si inceput-o. Cat despre cei ale caror vieti au fost distruse de colegii dlui Ion Iliescu si de dl Iliescu insusi, acestia sa taca, sa fie fericiti ca raman cu cazierele asa cum sunt, murdarite de asa-zisa justitie comunista.
Aceasta justitie ne-a lasat mostenire – se vede asta cu ochiul liber aproape in fiecare zi – niste "doamne" si niste "domni" care, in virtutea "vechimii in productie", conduc azi instantele superioare ale magistraturii si fac, inca, parte din Consiliul Superior al acesteia. "Continuitatea justitiei" este asigurata asa cum dorea dl ministru liberal al Justitiei prin anii ‘90 ai secolului trecut. Corneliu Coposu a murit cu cazierul patat de labele j
