Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cinci spitale consolidate până acum prin programul de diminuare a riscurilor

Publicat in Adevarul, marți 22 septembrie 2009 ·

Cinci spitale au fost consolidate până acum prin "Proiectul de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamităţilor naturale şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă-Componenta B: Reducerea riscului seismic", din cele 22 astfel de clădiri prevăzute în program, a declarat Vasile Blaga. "Acest obiectiv este cel de-al cincilea spital finalizat din cadrul programului, din totalul de 22 unităţi spitaliceşti prevăzute pentru consolidare, toate celelalte finalizate până acum fiind localizate tot în Bucureşti", a declarat ministrul dezvoltării regionale şi locuinţei, Vasile Blaga, la inaugurarea unui pavilion cu destinaţie medicală din cadrul Spitalului de urgenţă "Prof. dr. Dimitrie Gerota” din Bucureşti.

" Proiectul prevede consolidarea a 65 de obiective de la nivelul ţării, printre care şi 22 de spitale, dar şi clădiri sociale care au un grad de risc seismic ridicat. Facem astfel un apel la oamenii care locuies în astfel de clădiri să se înscrie în program, pentru că până acum nu s-au înregistrat foarte multe, iar până acum s-au reabilitat 15 blocuri în toată ţara, dintre care 13 doar în Capitală ", a precizat Vasile Blaga.

Potrivit reprezentanţilor spitalului, clădirea inaugurată marţi a fost afectată de cutremurul din 1977, iar acum patru ani au fost începute lucrările pentru consolidarea acesteia. În prezent, centrul medical deserveşte personalul Ministerului de Interne, precum şi membrii acestora, oamenii asiguraţi prin casa OPSNAJ, dar şi o parte din cei asiguraţi prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Clădirea inaugurată marţi are şase etaje şi 27 de saloane dotate cu 2-3 paturi fiecare.

Conform datelor furnizate de ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei (MDRL), lucrările s-au axat pe punerea în siguranţă a clădirii cu o suprafaţă desfăşurată existentă de 2.590 metri pătraţi şi un număr de 85 patur

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum o ora
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 2 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Emil Boc anunţă că au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti - FOTO

News.ro acum o ora
Primarul Clujului Emil Boc anunţă că vineri au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti, care ar urmă să se încheie la finalul anului viitor.

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum 43 minute
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Curtea Internațională de Justiție ordonă Israelului să oprească ofensiva asupra Rafah

HotNews acum 38 minute
Curtea Internațională de Justiție a decis că Israelul trebuie să-și oprească imediat ofensiva militară și alte acțiuni înteprinse în orașul Rafah din sudul Gazei, invocând „riscul imediat” pentru poporul palestinian, relateză BBC și The Guardian. Un

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 5 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Oficial de la DNA! Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, sub control judicar

Ziua Constanta acum 29 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi

Premierul spaniol Pedro Sanchez este „de râsul Europei” în materie de diplomaţie, afirmă preşedintele Argentinei

G4Media acum 2 ore
Preşedintele argentinian Javier Milei a afirmat joi că prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez este „de râsul Europei” în materie de diplomaţie, la patru zile după ce a declanşat o criză diplomatică fără precedent între cele două ţări, calificând-o, fă

Vremea

București
acum

27°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

24°
vin.

15°/24°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

27°
vin.

13°/27°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°