Personalul medical l-a găsit pe un pat, într-un salon nefolosit. Mama susţine că soţul nu acceptă copilul, deoarece provine dintr-o relaţie extraconjugală.
CITEŞTE ŞI: Urgenţele de la Spitalul de Copii, în colaps
Rodica Neacşu (25 ani), din comuna Gura Vitioarei, a intrat în Spitalul de Pediatrie (SP) Ploieşti şi şi-a abandonat fetiţa fără să fie văzută de cineva. „Am găsit un sugar care l-a prima vedere părea de aproximativ o lună, o lună şi jumătate, sugar care a fost părăsit într-un salon, probabil în timpul orei de vizită. În urma examinării s-a stabilit că era nou-născut pentru că bontul ombilicat era nedetaşat, avea prezentă clema de pensare, deci copilul fusese născut într-o maternitate. Având icter, care apare la o anumită vârstă, am apreciat ca având vârsta de până în zece zile, un copil bine dezvoltat, bine colorat, bine îngrijit, curat, la 3,900 kilograme. În momentul examinării prezenta scaun de sân, deci fusese alimentat“, a declarat directorul SP Ploieşti, dr. Oresta Vasile.
Micuţa a rămas sub supraveghere medicală, iar cazul de abandon a intrat în atenţia poliţiştilor şi a Direcţiei Judeţene de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DJASPC) Prahova. Ulterior, în urma investigaţiilor efectuate, a fost identificată mama. „Copilul a fost adus pe lume în maternitatea din Vălenii de Munte. Femeia şi-a justificat gestul prin faptul că are unele neînţelegeri cu soţul. A spus că avea de gând să ia copilul ulterior, după ce-l convingea şi pe soţ să accepte să-l crească împreună“, a declarat şeful Secţiei nr.5 Ploieşti, comisarul Gheorghe Parepa.
Rodica Neacşu a fost despărţită de soţul său pentru o perioadă de trei luni şi în acest timp a fost conceput copilul. Ulterior a survenit împăcarea şi copilul născut a fost trecut pe numele bărbatului, dar acesta nu a acceptat ideea de a-l creşte.
Anchetă socială
Anchet