Competiţia pentru Cotroceni a intrat într-o nouă fază. Chiar dacă Traian Băsescu, preşedintele în exerciţiu, amână anunţul candidaturii sale. E o tactică utilizată şi de Ion Iliescu într-o precedentă campanie, când şi-a anunţat candidatura în ultima zi. Aşa că trebuie să aşteptăm până la ultima suflare, iar suspansul va creşte cu fiecare zi. E ca o partidă de şah. Se poate câştiga şi pe timp, când ceasul anunţă expirarea timpului de joc. Cine va avea nervii mai tari, vom vedea. Motivul acestui joc de aşteptare nu e simplu. Întâi de toate, se aşteaptă ca, între timp, ceilalţi să îşi devoaleze cărţile şi să îşi trădeze intenţiile, temele de campanie, punctele forte şi vulnerabilităţile. Apoi, până atunci, Băsescu are un avantaj consistent - ca preşedinte, îşi poate face campanie
nestingherit, arătându-se la toate parangheliile, sindrofiile, slujbele religioase, sărbătorile locale, congrese&mese etc. Presa reproduce orice declaraţie şi se obţine un efect de rostogolire care îl avantajează. Astfel, campania nu îl costă nimic. Strânge mâini, ia copii în braţe, face băi de mulţime. Uneori, este apostrofat, cum a păţit-o cu pensionarii (le-a dat un răspuns aiuritor: v-am dat două procente de la 1 octombrie). Alteori, e chiar huiduit şi în absenţă - ca la Ateneu. Una peste alta, totuşi, îşi face mesajul cunoscut, oriunde se duce. Şi se duce peste tot. Asta se vede pentru că procentele sale în sondaje sunt cele mai bune şi pleacă favorit în cursă. Deocamdată, ceilalţi competitori nu con-ving. Dar să observăm că de mai multe luni sondajele arată o situaţie stagnantă în opţiunile electoratului. Nu avem răsturnări spectaculoase de situaţie, dimpotrivă. Nu pare să se întâmple nimic interesant şi nou.
De unde frisonul pe care îl stârneşte „anunţarea“ candidaturii lui Sorin Oprescu? E vorba de un zvon, să fim înţeleşi. Dar e unul care prinde. Şi prinde nu întâmplător, c
