Nu trece o zi fără ca Guvernul Boc să scape de puneri la zid venind din cele mai diverse medii. Ba că a făcut promisiuni de care nu s-a ţinut, ba că este incompetent şi de accea s-a angajat în lucruri pe care nu le putea duce şi nici nu conştientizează situaţia existentă, darămite s-o mai şi gestioneze cum se cuvine!
Până într-un asemenea punct, multe dintre critici sunt corecte, căci corespund unor adevăruri. În unele privinţe se bat însă câmpii. Parcă de delirium tremens ar fi vorba în cazul celor care acuză Guvernul Boc că, pentru a combate criza, ar fi trebuit să stimuleze consumul, precum în Occident. Delirium tremens, pentru că boala de care suferea România când a venit criza era tocmai supraconsumul, pentru că în România criza face ravagii tocmai din cauza consumului fără acoperire de dinaintea crizei, ce nu mai poate fi susţinut din simplul motiv că i-a dispărut exact alimentarea anterioară, respectiv finanţarea externă.
În mod absolut bizar, Guvernul Boc nu este acuzat de ceea ce ar trebui să fi acuzat chiar de cei vizaţi sau implicaţi. N-a existat vreun sindicat care să ceară negocieri pentru reduceri de salarii în sistemul bugetar, în schimbul opririi de Guvern a împrumuturilor iresponsabile pentru a plăti salarii şi pensii. A se plăti salarii din împrumuturi constituie o iresponsabilitate nu doar din partea Guvernului, ci şi din partea bugetarilor, căci aceasta va însemna demolarea posibilităţilor de salarizare pe ani şi ani de aici înainte, întrucât, în loc de salarii, vor trebui plătite dobânzi la împrumuturi.
În mod aproape elucubrant, mediul de afaceri îşi pierde timpul criticând Guvernul Boc pentru impozitul minim, parcă neînţelegând că dezastrul pe termen lung vine de la împrumutul-mamut angajat de la FMI, care amanetează complet viitorul ţării. N-am prea văzut om de afaceri român care să critice Guvernul Boc pentru
