Costin Tudor terminase liceul şi aştepta să fie încălţat. Era liniştit pentru că abia se întorsese de la munte şi rememora prin comparaţii expediţia de anul ăsta cu cea de cu un an în urmă. Pe măsură ce revedea excursia din '88, devenea din ce în ce mai liniştit la gândul armatei. Nu avea cum să fie armata mai ciudată decât săptămâna petrecută în Parâng, şi, mai cu seamă, decât zilele petrecute la poalele lui, în Petroşani. Nuuu! Nici pomeneală!
"Doar ce mă întorsesem din vacanţă. Urma să plec în armată, dar părea un moment îndepărtat, vacanţa era mai aproape. Fusesem în Apuseni, la Cetăţile Ponorului. La plecare, cum ştiam că zona este destul de izolată, ne-am burduşit rucsacurile. Am pornit la drum încărcaţi cu mâncare. Eram cinci şi fiecare avea săcoteiul de pesmeţi atârnat la rucsac. Plus supă la plic - făcuse unul din gaşcă rost de o cutie de vreo 3 kile, de prin port. Aveam borcane cu carne pusă-n untură. Da, borcane! Păi cine avea atunci cutii de plastic? Ciocolată şi conserve de toate felurile - adică din cele care se găseau. Eram doldora de mâncare! Başca, câte o sticlă de coniac de căciulă, de care făcusem rost de pe la Vinalcool, tot aşa, prin pila cuiva. Eram cocoşaţi dar nu ne speria greutatea, dimpotrivă, ne îmboldea spaima să nu păţim la fel ca vara trecută, în Parâng, de fapt, mai exact, în Petroşani.
Ce s-a întâmplat? Am plecat atunci spre sfârşit de august în Parâng, voiam să ajungem în Făgăraş şi de-acolo să coborâm în Sibiu. Eram cinci inşi. Vreo trei dintre amicii mei mai fuseseră şi cu un an înainte în Parâng, ştiau deja potecile. Iar Radu, unul dintre ei, chiar dăduse examen la Facultatea de mine din Petroşani, având acolo şi un unchi, profesor de sport şi antrenor al echipei de rugby din oraş, şi cred că aştepta să se afişeze rezultatele. Am plecat cu trenul, la clasa I, că aveam de la ai noşt
