Mesajul a fost trimis. Multumesc!

George Copos: "Un an doar sponsor!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 22 septembrie 2009 · ·

Copos i-a propus neamţului Stache să ajute Rapidul cu bani în acest sezon şi abia la finalul campionatului să discute preluarea clubului

Vînzarea Rapidului se amînă din nou! George Copos nu vrea încă să se despartă de "farmecul vieţii" şi ezită să negocieze cu neamţul Lutz Stache (54 de ani) vînzarea pachetului majoritar de acţiuni. La ultima întîlnire pe care cei doi au avut-o, Copos i-a transmis neamţului că nu vrea să renunţe la club în mijlocul campionatului, dar a venit cu o propunere care l-a şocat pe Stache: "E OK că vrei Rapidul şi că ai comandat auditul, dar cel mai bine pentru tine ar fi să ne sponsorizezi sezonul acesta şi la vară să negociem. Aşa, vei avea şi tu timp să pricepi mai bine fenomenul, să te obişnuieşti cu fotbalul din România".

Germanul nu a agreat oferta şi insistă să preia clubul anul acesta, fiind de acord chiar şi cu rămînerea lui Copos în Giuleşti: "Nu ţin neapărat să fiu singurul acţionar. Dacă vrei, poţi rămîne în club, dar îmi doresc să fiu majoritar. Nu dau nici un ban pînă cînd nu semnăm actele". Copos nu a renunţat încă la ideea de a-l convinge pe neamţ să sponsorizeze Rapidul, iar discuţiile dintre cei doi oameni de afaceri vor continua în zilele următoare.

Apropiaţi ai patronului din Grant au explicat de ce Copos amînă negocierile: "El vrea să vîndă, asta e clar! Totuşi, a realizat că nu e momentul potrivit. De ce? Valoarea Rapidului în acest moment e cea mai mică posibilă. Dacă echipa se va califica în cupele europene, preţul va creşte. Dacă ratează Europa, valoarea rămîne aceeaşi. Copos nu are nimic de pierdut, doar de cîştigat".

"Nu fac altceva decît să ajut clubul, să-l menţin pînă îl va prelua altcineva. Vreau să aduc un om puternic pentru a repeta performanţele pe care le-am avut eu în cei 16 ani"

GEORGE COPOS, patron Rapid

1 miliard de euro e aver

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Sebastian Burduja - „Peste 40% din energia României este din hidrocentrale”

Ziua Constanta acum 50 minute
La această oră, peste 40% din energia României este din hidrocentrale, precizează un anunț al ministrului Energiei, Sebastian Burduja. Potrivit ministrului, este vital că am reușit să asigurăm funcționarea tuturor celor șase grupuri de la Porțile de

Bărbat care făcea acte de exhibiţionism şi a aruncat cu pietre spre copiii de la un loc de joacă din Timişoara, internat la Psihiatrie

News.ro acum 42 minute
Un bărbat de 54 de ani care a făcut acte de exhibiţionism şi a aruncat cu pietre spre copiii de la un loc de joacă din Timişoara a fost internat de poliţişti la Clinica de Psihiatrie. În acest caz, poliţiştii au deschis o anchetă.

Trump aminință China cu tarife suplimentare de 50%. Ultimatum de 24 de ore pentru Beijing

Mediafax acum 3 ore
„Ieri, China a emis tarife de retorsiune de 34%, pe lângă tarifele deja record, tarifele nemonetare, subvenționarea ilegală a companiilor și manipularea masivă a monedei pe termen lung, în ciuda avertismentului meu că orice țară care se răzbună pe S

Partidul Democrat anunţă că se va dota cu un „cabinet de război” pentru a contracara „minciunile” administraţiei Trump

G4Media acum 31 minute
Partidul Democrat din SUA, care pare paralizat de la revenirea la putere a lui Donald Trump, se va dota cu un „cabinet de război” care va avea ca principală misiune să reacţioneze „în timp real” la „minciunile” administraţiei Trump, relatează AFP, c

Benjamin Netanyahu a ajuns la Casa Alba şi a fost întâmpinat de Donald Trump

Mediafax acum o ora
Coloana oficială a lui Netanyahu a ajuns la Casa Albă, iar Trump a ieşit de la Casa Albă şi l-a întâmpinat afară. Premierul şi preşedintele şi-au strâns mâinile şi au salutat presa, înainte de a intra la Casa Albă pentru întâlnire. U.S. President Do

Greenbrier România opreşte producţia la fabrica de vagoane din Arad

News.ro acum 7 ore
Compania Greenbrier România, care deţine trei fabrici de vagoane în România, anunţă că intenţionează să îşi înceteze operaţiunile de producţie desfăşurate la fabrica din Arad. Compania precizează că va continua să îşi consolideze operaţiunile de pro

Licitaţii - 8 aprilie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
ANUNŢ DE PARTICIPARE LA LICITAŢIA DESCHISĂ PENTRU ÎNCHIRIERE BUNURI PROPRIETATE PUBLICĂ / PRIVATĂ 1. Informaţii generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau ad

Anunțul Ministerului român de Justiției despre fugarul Paul de România, arestat la Paris

HotNews acum 2 ore
Paul-Philippe al României, condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare în dosarul retrocedării Fermei Băneasa, a fost arestat luni la Paris, în baza mandatului emis de autoritățile române, a anunțat Ministerul Justiției. Primul termen în fața Camerei

Victor Ponta susține că va opri exporturile de cereale ucrainene prin România dacă devine președinte

G4Media acum 4 ore
Victor Ponta a declarat luni că va opri exporturile de cereale ucrainene prin porturile de la Marea Neagră ale României, dacă va fi ales, pentru a proteja fermierii locali, dar a promis să apere Moldova vecină în cazul unui atac rusesc, scrie agenți

Denis Alibec, abătut după Farul - Slobozia: „Ne e FRICĂ de retrogradare”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Denis Alibec, 34 de ani, veteranul din atacul celor de la Farul, s-a arătat extrem de dezamăgit de prestația din , rezultat ce îi menține pe „marinari” pe loc de baraj în L1, la patru puncte distanță de retrogradarea directă. Afirmă dezamăgit faptul

Vremea

București
acum

lun.

1°/7°
mar.

-2°/9°
mie.

3°/10°
joi

2°/15°
Iasi
acum

lun.

-2°/5°
mar.

-2°/9°
mie.

-0°/7°
joi

1°/6°
Constanta
acum

lun.

1°/6°
mar.

1°/9°
mie.

3°/9°
joi

2°/12°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-4°/3°
mar.

-2°/7°
mie.

-1°/7°
joi

1°/7°
Timisoara
acum

lun.

-2°/6°
mar.

-1°/11°
mie.

1°/11°
joi

3°/12°