Asistenţa socială a persoanelor cu handicap, asistenţa persoanelor vârstnice şi asistenţa copiilor, persoanelor singure şi familiilor în dificultate vor constitui liniile de subvenţionare prioritare în anul 2010. Consilierii municipali au luat această decizie în temeiul dispoziţiilor legale în materie şi având în vedere numărul mare de persoane cu probleme sociale din Tîrgu-Mureş. În evidenţa Serviciului Public de Asistenţă Socială (S.P.A.S.) din cadrul primăriei figurează 3.370 de persoane cu dizabilităţi (în august 2009) ale căror nevoi foarte diferite şi specifice nu pot fi acoperite în totalitate, cu toate eforturile materiale şi de personal depuse se către serviciul de specialitate al primăriei.
De asemenea, în cadrul Serviciului Protecţie Socială al S.P.A.S. există un compartiment special pentru copii, persoane singure şi familii aflate în dificultate, cu o situaţie adesea dramatică, date fiind veniturile mici, condiţiile locative precare , dar şi lipsa unui cadru legal adecvat.
O situaţie similară se înregistrează şi în cazul vârstnicilor care se adresează SPAS pentru servicii şi prestaţii sociale care depăşesc mult posibilităţile de care dispune acest serviciu. Pentru îmbunătăţirea şi extinderea serviciilor acordate acestei categorii au fost elaborate proiecte în colaborare cu fundaţii şi asociaţii neguvernamentale – Asociaţia Caritas Romano-Catolic, Asociaţia Caritas Greco-catolic, Fundaţia Alpha Transilvană, Unitarcoop şi Asociaţia Familiilor şi Familiilor mari Marianum.
Boala Alzheimer – o chestiune care ne priveşte pe toţi
Primăria Tîrgu-Mureş a găzduit ieri, 21 septembrie, cu prilejul Zilei Internaţionale Alzheimer, conferinţa de presă premergătoare celei de a patra Campanii de informare, sensibilizare şi educare a opiniei publice privind boala Alzheimer, campanie organizată de Direcţia de Sănătate Publică prin Biroul Promovare