Înverşunarea cu care Ecaterina Andronescu s-a luptat să elimine din noua Lege a educaţiei orice prevedere referitoare la depolitizare şi descentralizare a căpătat sens după ordinul de epurare politică a directorilor şi inspectorilor. Pentru că lupta la baionetă, aşa cum numeşte Mircea Miclea în interviul acordat revistei 22 (pag. 56) refuzul de accepta soluţii radicale de reformă, a fost parţial pierdută, Andronescu a aplicat planul B. Adică sabotarea legii după asumarea răspunderii, pentru ca ministerul, a se citi PSD, să nu scape frâiele politice din mână. Prin ordinul de ministru de care Andronescu s-a agăţat cu dinţii -, PSD a vrut să-şi asigure controlul politic în şcoli până la alegerile prezidenţiale. Miza este simplă: directorii şi inspectorii sunt factori importanţi de influenţă, în special în mediul rural, adică exact acolo unde este electoratul partidului.
De neacceptat pentru PSD, mai ales în perspectiva campaniei electorale, este că legea e un compromis care constituie totuşi un pas important pe calea reformelor dorite atât de opinia publică, cât şi de o parte a corpului didactic.
Strategia PSD, expusă fără fasoane de unii lideri, merge pe mai multe direcţii: să tărăgăneze aplicarea legii, să alimenteze nemulţumirile salariale ale profesorilor prin intermediul falangei sindicale, care îi serveşte interesele politice, să introducă în parlament o serie de modificări legislative care să taie din aripile, şi aşa ciufulite, ale prevederilor reformiste. Începutul l-a constituit, fără discuţie, ordinul epurator al Ecaterinei Andronescu.
Modificările de esenţă nu sunt puţine la număr şi, dacă ele se vor aplica, primul şi cel mai neplăcut rezultat pentru politicieni este că vor pierde o bună parte din controlul exercitat sub diferire forme: de la minister, clanuri universitare, fabrici de diplome, până la centralizare şi curriculă. Aici