Pe străzile judeţului circulă aproximativ 120.000 de autovehicule înmatriculate în Dâmboviţa. Dintre acestea, conform Serviciului Public Comunitar de Înmatriculări, 40% sunt marca Dacia. „40 de procente din totalul parcului auto le reprezintă automobilele marca Dacia. 10% din maşini sunt modele vechi de Dacia, 10% sunt Solenza, iar 20% sunt Dacia Logan“, a declarat şeful serviciului, Lucian Simionescu.
După cele 48.000 de Dacii, urmează, în topul preferinţelor şoferilor din judeţ, mărcile Volkswagen, cu 15% din totalul autovehiculelor înmatriculate în judeţ şi Opel, cu 12%. Maşinile franţuzeşti ocupă următoarele trei poziţii cu Renault, Peugeot şi Citroen.
„Îmi place Dacia Logan şi am ales să cumpăr maşina asta pentru că este ieftină. Am dat pe ea doar 7.500 de euro. La banii ăştia, nu aveam ce altceva să cumpăr cu aer condiţionat, geamuri electrice şi ABS“, explică Georgiana Popa, o şoferiţă de 29 de ani.,
Alţi târgovişteni spun că şi-au luat Dacia pentru că piesele sunt ieftine. „Dacă luam o maşină străină mă rupea la piese. M-ar fi costat foarte mult chiar şi un filtru de ulei. Cu Loganul meu nu mi se rup buzunarele“, spune Constantin Stroe, un şofer de 43 de ani care tocmai şi-a achiziţionat o Dacia Logan.
Tinerii preferă maşinile cu motor puternic
Conform şefului Serviciului Înmatriculări, Lucian Simionescu, tinerii de până în 23 de ani din judeţ preferă maşinile cu motor puternic.
„Tinerii au adus din Occident maşini BMW cu motor mare, de 1.9. Ei preferă modelul 320, iar cele mai multe astfel de maşini înmatriculate în judeţ sunt fabricate între 1994 şi 1996“, a mai declarat Simionescu.