Fluierul şi muzica populară oltenească i-au purtat paşii prin toate colţurile ţării, dar faima pe care a cunoscut-o odinioară alături de Ansamblul folcloric Fluieraşul nu l-a îndepărtat de viaţa simplă de la ţară.

Pentru el lumea satului în care s-a născut, a copilărit şi a muncit este totul. Deşi a avut ocazia să lucreze prin mai toate colţurile ţării, ca telefonist, nea Titică Ganea aşa cum îi spun cunoscuţii, nu a reuşit să stea prea mult departe de meleagurile mirifice ale satului Foleştii de Sus situat la poalele munţilor Căpăţânii. Încă de copil, a reuşit să transmită prin cântec frumuseţea naturii şi a meleagurilor horezene, renumite pentru peisajele lor. „Am început să cânt la fluier încă de când aveam şase ani. A fost o adevărată provocare pentru mine, pentru că am învăţat singur pe parcursul câtorva săptămâni. Mergeam cu vitele la păscut „Peste Hotar”, acolo aveau părinţii mei un mic islaz şi toată ziua cântam la fluier. Uşor, uşor am învăţat şi am reuşit să cânt o melodie”, îşi aminteşte nea Titică Ganea.

Muzica, alinarea unui suflet chinuit

O dată cu trecerea timpului, nea Titică a ajuns unul dintre cei mai buni interpreţi de muzică populară din comuna sa. „Mergeam la spectacole prin mai toată ţara şi cântam tot felul de melodii populare din toate zonele folclorice. Făceam parte din Ansamblul Fluieraşul de la Băbeni, care era format din douăzeci de tineri”, povesteşte nea Titică. Bătrânul spune că fluierul este pasiunea sa şi nu ar putea să renunţe la el pentru toate bogăţiile din lume. „Muzica a fost şi este viaţa mea, alinarea mea. De multe ori, atunci când am trecut prin clipe grele în viaţă, m-am refugiat în această pasiune. Am cântat cu patimă şi atunci când am fost fericit, dar şi atunci când mi-a plâns inima de durere, a şa cum s-a întâmplat atunci când mi-a murit prima fiica la nmai nouă luni ţşi mai târziu când a