Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brăila: Turismul din oraşele riverane „a intrat la apă”

Publicat in Adevarul, miercuri 23 septembrie 2009 ·

Tot mai puţini turişti ajung în Galaţi şi Brăila, astfel încât Direcţiile Judeţene de Statistică din cele două oraşe au comunicat scăderi de până la 18.000, respectiv 55.000 de nopţi de cazare pentru primul semestru 2009 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Chiar dacă nici până anul acesta nu era unul dintre punctele economice forte al celor două oraşe de la Dunăre, în 2009 turismul s-a prăbuşit.

Criza economică a tăiat pofta de plimbare a românilor, iar  hotelierii au pierdut circa 20-30% din numărul clienţilor cu care erau obişnuiţi în anii anteriori.

„ Contextul economic actual a influenţat scăderea drastică a turiştilor. S-au diminuat încasările pe cameră dar şi pe persoană, călătorii solicitând o cazare cât mai ieftină ”, ne-a declarat Traian Sandu, administratorul grupului de firme Galtour Dunărea. 

IMM-iştii, funcţionarii şi sportivii, principalii călători

Cei mai mulţi dintre cei care înnoptează într-unul din cele două oraşe riverane sunt întreprinzători din domeniile farmaceutic sau industrie alimentară, sportivi şi reprezentanţii instituţiilor de stat.

„ Vizitele delegaţiilor străine venite la ArcelorMittal sau şantierele navale sunt foarte rare. În Galaţi, mai vin de peste hotare şi cei care îşi viziteze rudele ”, explică Traian Sandu.

Turismul în cifre

În primele şapte luni din 2009, în Galaţi au sosit cu peste 5.500 turişti mai puţini decât anul trecut. Cu circa 17.000 a scăzut şi numărul nopţilor de cazare în Galaţi.

În Brăila au ajuns cu peste 7.000 de persoane mai puţin decât în primul semestru 2008. Numărul înnoptărilor a scăzut anul acesta cu peste 55.000. 

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Spania propune impozit de 100% pentru locuinţele cumpărate de cetăţenii din afara Uniunii Europene

Mediafax acum 26 minute
Anunţul a fost făcut în cadrul unui forum economic de la Madrid, unde şeful guvernului spaniol a prezentat situaţia actuală a pieţei imobiliare. Potrivit datelor prezentate de premier, în 2023, cetăţenii din afara UE au cumpărat 27.000 de proprietăţ

Seulul susține că 300 de soldați nord-coreeni au fost uciși, iar mii au fost răniţi în Ucraina. „Li s-a ordonat să se sinucidă decât să fie luaţi prizonieri”

Ziare.com acum 23 minute
Aproximativ 300 de soldaţi nord-coreeni au fost ucişi şi 2.700 au fost răniţi luptând alături de Rusia în Ucraina, a declarat luni, 13 ianuarie, un deputat sud-coreean, citând agenţia de spionaj a Seulului, transmite France24. Memorandumurile găsite

O cometă rară poate fi vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

News.ro acum o ora
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 de ani, relatează BBC. Nasa a declarat că strălucirea viitoare a unei comete este „de notorietate” greu de prezis, dar că cometa

Pușcașii marini au fost trimiși în Los Angeles. Președintele Biden și-a exprimat compasiunea față de familiile celor care și-au pierdut viața în urma incendiilor

Ziare.com acum 39 minute
Președintele Statelor Unite, Joe Biden, și-a exprimat solidaritatea cu familiile celor 24 de persoane din California care și-au pierdut viața în urma incendiilor devastatoare. Acesta a subliniat că procesul de reconstrucție a orașului Los Angeles va

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 11 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

A fost cutremur noaptea trecută în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 49 minute
În ziua de 14 Ianuarie 2025, la ora 00:05:11 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.2, la adâncimea de 78.2 km. Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraş

Pep Guardiola şi soţia sa Cristina Serra s-au despărţit după 30 de ani de relaţie

Mediafax acum 44 minute
Separarea a avut loc în decembrie 2024, dar cuplul a păstrat discreţia timp de o lună. Vestea a început să circule mai întâi în Argentina, apoi în Spania. Conform El Periodico, cei doi locuiesc deja în case separate, iar doar câţiva prieteni apropia

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 12 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 10 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 8 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Vremea

București
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

-1°/6°
Constanta
acum

-2°
mar.

-2°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-8°
mar.

-8°/3°
mie.

-2°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°