Fotbalul nostru pare că trăieşte într-un 11 septembrie continuu. Steaua şi Dinamo, turnurile de tradiţie geamănă ale campionatului intern se tot prăbuşesc spre împlinirea dezastrului final. În contradicţie cu reţeta originală şi de râsul lumii este faptul că gemenele epoleţilor ruginiţi nu sunt atacate din exterior. Fundamentaliştii atacă din interior. Iar motorul actelor teroriste pe care ei le împlinesc cu mare sârg este, culmea, iubirea pătimaşă. Iubire pătimaşă întoarsă pe dos, ca reacţie, de o incompetenţă devastatoare.
Binladenii fotbalului - fie ei stelişti, dinamovişti sau chiar şi de alte coloraturi - nici măcar nu se ascund de ochii lumii. Se afişează în public aroganţi, destu(l)i şi fuduli, fără pic de jenă, fiindcă nici n-au de unde. Despre teamă nici nu poate fi vorba. Stâlpul infamiei nu-i ameninţă defel. Dimpotrivă!
Cei de-o stirpe cu ei îi admiră sincer. Simbriaşii obedienţi le cântă în strună. Iar curierii informaţiei îi contestă declarativ fiindcă, nu-i aşa?, ei sunt mai superiori. Practic însă îi afişează pe binladeni cu mult zel sub scuza audienţei maxime. Cercul se închide cu protestarii recrutaţi din furia tribunei. Dar nici acţiunile acestor răzvrătiţi nu pot fi bănuite de eficienţă. Deoarece, pe de-o parte, cei bine intenţionaţi nu sunt la fel de bine şi organizaţi. Pe de altă parte, mulţi dintre cei care flutură pumnul nu sunt animaţi decât de dorinţa de a ajunge în locul celor pe care îi vor detronaţi.
Paleativele nu vor fi niciodată capabile să readucă pe linia de plutire un fotbal aflat în metastază. Fiindcă nu este vorba doar de Steaua şi Dinamo. Cele două cluburi de tradiţie din fotbalul românesc coboară ştacheta la nivelul unei mediocrităţi pe care nu o depăşesc nici celelalte echipe ale primei divizii. În acest caz doar chirurgia adâncă şi temeincă îşi poate dovedi eficienţa. Mă gândesc chiar la soluţ
