Un autor puternic, pregnant şi memorabil prin opera sa, Gib I. Mihăescu, prozator, romancier şi dramaturg interbelic (1894-1935), poartă în fiinţa sa scritoricească înfluenţe ruseşti, dostoievskiene.

în revista Viaţa literară din 1926, autorul mărturiseşte: "Prin temperamentul meu de moldovean sunt înrudit mai ales cu scriitorii ruşi. Consider şi acum pe Rascolnicov al lui Dostoievski ca un sumum de artă către care se poate năzui în operele contemporane". Mihăescu are o predilecţie insistentă pentru obsesii. Partea tulburătoare a creaţiei sale vine din trauma ideilor fixe, dorinţelor iraţionale, impulsurilor masochiste. Tendinţa sa poate fi explicată prin biografie."

îNFIORAT DE TRăIRI PUTERNICE

A fost cutreierat de o constantă obsesie a morţii, datorată deceselor din familia sa, decimată de boli necruţătoare. Să nu uităm că Gib I. Mihăescu a debutat în literatură după ce a privit moartea în ochi, luptând în tranşee. Oricum, moartea grăbită l-a surprins în plin efort creator. E drept că lăsase deja în urmă o operă. În 1936, i s-a decernat post-mortem "Premiul Naţional pentru proză", premiu care a omagiat întreaga sa creaţie şi în special ultimul roman apărut, "Donna Alba", iar Teatrul Naţional din Cluj a deschis stagiunea din acel an cu piesa "Pavilionul cu umbre", marele succes dramatic al lui Gib I. Mihăescu.

A fost un om înfiorat de trăiri prea puternice şi a devenit un scriitor reflexiv, interiorizat, înclinat către decriptări analitice. "O aură tainică, cvasilegendară înconjoară ascendenţa în timp a lui Gib I. Mihăescu.(...) Înclinarea spre zonele iraţionalului, moştenită de la mama sa, explică într-o altă ordine de idei evocările stărilor de extaz halucinant, de teamă, alternând nevoia de siguranţă, de silă faţă de viaţa cotidiană şi de dorinţa pătimaşă de înălţare spre valorile suprapersonale, atât de des prezente