Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgovişte: Cancerul nu se mai tratează gratuit

Publicat in Adevarul, miercuri 23 septembrie 2009 ·

Farmaciile din judeţ nu mai au bani pentru oncologie. Situaţia durează de luni bune la nivelul judeţului Dâmboviţa dar acum se agravează o dată cu întârzierea Ministerului Sănătăţii la Farmaciile din judeţ nu mai au bani pentru oncologie. Situaţia durează de luni bune la nivelul judeţului Dâmboviţa dar acum se agravează o dată cu întârzierea Ministerului Sănătăţii la cererea de refinanţare pentru farmaciile dâmboviţene.

Carmen Bâte, preşedintele Colegiului Farmaciştilor, susţine că doar două lanţuri farmaceutice mai au fonduri pentru oncologie: Sensiblu şi City Pharm. „Farmaciile care au în continuare medicamente pentru cancer sunt foarte puţine. Sunt două lanţuri farmaceutice cu şase locaţii, care se află doar în Târgovişte”, susţine preşedintele Consiliului Farmaciştilor.

Bolnavii fără medicamente au şanse mai mici de recuperare şi chiar de viaţă. „Un bolnav care nu îşi ia medicamentele oncologice atunci când trebuie va avea mari probleme din punctul de vedere al stabilităţii bolii şi al dezvoltării celuleor canceroase”, spune un medic specialist în oncologie.

Bolnavii se vaită

Lipsa medicamentelor din farmaciile dâmboviţene îi afectează foarte mult pe bolnavii din judeţ. „Am venit să iau medicamentele şi am constatat că nu le mai pot lua pe reţeta dată de doctorul meu, ci pe bani. Bani mulţi. Mă costă cel puţin 1.000 de lei pastilele şi nu am de unde să fac rost. O să încerc să mă împrumut la cineva până la următoarea pensie dar oricum câteva zile o să sar peste tratament”, spune Ion, un pensionar târgoviştean de 67 de an bolnav de cancer.

Situaţia este îngrijorătoare

Potrivit preşedintelui Consiliului Farmaciştilor, situaţia medicamentelor pentru cancer este foarte dificilă. „De două săptămâni, la restul farmaciilor din întreg judeţul, adică 114, bolnavii de cancer îşi pot lua

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Giurgiu. Un poliţist de frontieră, implicat în procesul electoral, găsit în maşină împuşcat în cap

Mediafax acum 29 minute
Un poliţist de frontieră din Giurgiu a fost găsit împuşcat în cap. Poliţistul a fost dus în stare de inconştienţă la spital. El era implicat în procesul electoral şi era aşteptat la o secţie de votare.

LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Prezenţa la vot până la ora 10:00 depăşeşte nivelul din 2019 şi 2014

Mediafax acum 45 minute
Duminică, 24 noiembrie, alegătorii români sunt chemaţi la urne pentru a vota la alegerile prezidenţiale. În ţară au fost organizate 18.968 secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii. Preşedintele României este ales pentru un mandat de 5 ani.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Ciucă: Am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie/ Ciolacu: Am votat pentru stabilitate, echilibru şi echitate socială / Orban: Nu m-am votat pe mine - FOTO, VIDEO

News.ro acum 54 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că a votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie şi a explicat că votul util merge către acel candidat ”care are onesitatea, decenţa şi pregătirea necesare să poată să gestioneze tot ceea ce ţine de

Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1

Mediafax acum o ora
Pilotul echipei Red Bull, Max Verstappen, a cucerit al patrulea său titlu mondial, terminând duminică în faţa lui Lando Norris (McLaren) cursa de la Las Vegas. El a încheiat pe locul 5 în Marele Premiu câştigat de George Russell (Mercedes).

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

Klaus Iohannis a votat. La ieşirea de la secţia de votare a refuzat să facă declaraţii

Mediafax acum 36 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a refuzat să dea declaraţii la ieşirea de la secţia de votare. El a votat duminică în Bucureşti.

Nicuşor Dan: am votat pentru o direcţie occidentală a României

Mediafax acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a votat atât pentru alegerile prezidenţiale, cât şi pentru referendumul local privind reorganizarea administrativă a Bucureştiului. La ieşirea de la urne, edilul a spus că 4-5% dintre bucureşteni refuză să ia buletin

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Ilie Bolojan: Am votat pentru un preşedinte responsabil, pentru o României modernă şi europeană

News.ro acum 26 minute
Preşedintele Consiliul Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, a afirmat că a votat pentru un preşedinte responsabil, pentru o României modernă şi europeană.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: MAI: Au fost 306 sesizări, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, dintre care 33 nu s-au confirmat, iar 87 sunt verificate / Au fost deschise trei dosare penale cu privire la posibile infracţiuni

News.ro acum 2 ore
Peste 300 de sesizări au fost semnalate, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, iar 33 dintre acestea nu s-au confirmat şi 87 sunt în curs de verificare, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Mo

Rusia a lansat un atac nocturn cu drone asupra Kievului, anunţă armata ucraineană

News.ro acum 44 minute
Forţele de apărare aeriană ale Ucrainei au distrus mai multe drone ruseşti care vizau Kievul într-un atac nocturn cu drone, a declarat duminică armata ucraineană, citată de Reuters. Nu au fost raportate imediat pagube sau răniţi în urma atacului, a

Vremea

București
acum

dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

dum.

2°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-5°/1°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/5°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°