După două victorii categorice în primele etape, formaţia de pe litoral speră să continue seria succeselor şi în jocul de la sfârşitul acestei săptămâni
HCM Constanţa va avea vineri ultima repetiţie în campionat înainte de debutul în grupele Ligii Campionilor. Echipa pregătită de Zoran Kurtes va juca pe teren propriu cu Universitatea Cluj, într-un meci contând pentru etapa a III-a din Liga Naţională.
După o săptămână de pauză în Liga Naţională de handbal masculin, campionatul se va relua la sfârşitul acestei săptămâni, cu etapa a III-a. În acest sens, campioana naţională în exerciţiu, Handbal Club Municipal Constanţa, şi-a reluat pregătirile în efectiv complet, după ce s-au alăturat lotului şi cei cinci jucători care au fost convocaţi la naţionala României pentru amicalul cu Ungaria, de la Oradea (Stănescu, Popescu, Csepreghi, Sabou şi Daniel Mureşan). Elevii lui Zoran Kurtes vor întâlni în această rundă una dintre surprizele acestui debut de sezon, Universitatea Transilvania Cluj. Ardelenii sunt neînvinşi după primele două etape şi ocupă ultimul loc pe podium, cu trei puncte, după HCM şi Reşiţa. Deşi sunt favoriţi pentru acest joc, constănţenii sunt precauţi înainte de întâlnirea cu „studenţii" clujeni. După ce a încheiat anul abia pe locul 11, Clujul are ca obiectiv în acest sezon clasarea pe un loc de cupa europeană. „Clujul are o echipă schimbată faţă de sezonul trecut, atât la nivelul lotului de jucători, cât şi banca tehnică. Este o formaţie care ar merita un loc cât mai sus în campionat", a spus antrenorul secund al HCM-ului, Eden Hairi, după meciurile amicale disputate în urmă cu o lună, la Cluj-Napoca. Atunci, echipa de pe litoral s-a impus cu 28-24 şi 30-28. De la formaţia constănţeană vor lipsi în continuare Aleksander Adzic şi Alexandru Dimache, cei doi suferind accidentări mai vechi. Meciul dintre HCM şi Universitatea Transilvania Cluj este pr