Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Perspectiva prieteniei chino-romane arata promitator (galerie foto)

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 23 septembrie 2009 ·

Discursul Excelenţei sale, Wang Tieshan, consul general al Republicii Populare Chineze la Constanţa

Anul acesta, în octombrie, vom celebra grandios două evenimente importante: cea de-a 60-a aniversare de la fondarea Republicii Populare Chineze şi stabilirea relaţiilor diplomatice dintre Republica Populară Chineză şi România.

În ultimii 60 de ani, în China au avut loc schimbări colosale, de la îmbunătăţirea infrastructurii la creşterea volumului de mărfuri comercializate, de la progresul puterii economice a naţiunii, pe toate planurile, la ridicarea standardului de viaţă al locuitorilor. Este imposibil să le putem menţiona pe toate în doar câteva fraze.

România a recunoscut Republica Populară Chineză încă de la începuturi, de pe 5 octombrie 1949, din prima săptămână în care noua Chină a luat naştere. De atunci, relaţiile dintre cele două ţări s-au dezvoltat fără piedici. În acelaşi sens, în ultimii ani, s-au obţinut realizări remarcabile sub toate aspectele, încununate prin vizita în România a preşedintelui Chinei, Hu Jintao, în 2004, având ca primă oprire Constanţa, dar şi prin participarea omologului său, preşedintele Traian Băsescu, la deschiderea ceremoniei Jocurilor Olimpice din 2008, la Beijing. Un factor semnificativ cu impact major asupra relaţiilor sino-române l-a constituit creşterea schimbului reciproc de mărfuri. Cifra totală de afaceri privind comerţul bilateral a atins 2,57 miliarde de euro în 2008, din care produsele electronice şi mecanismele fabricate în China au reprezentat un procent considerabil ca şi volum.

Schimburile dintre oraşele înfrăţite şi cooperarea dintre cele patru judeţe din România - Constanţa, Galaţi, Brăila şi Tulcea - şi omoloagele lor din China s-au remarcat constant. Înţelegerea şi prietenia dintre oamenii din China şi cei din România s-au intensificat din ce în ce mai mult. Au fost organizate multe forumur

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, a murit

Ziua Constanta acum o ora
Jean-Marie Le Pen, lider istoric al extremei drepte franceze, a murit la 96 de ani. Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, finalist al alegerilor prezidenţiale din Franţa din 2002, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 96

Caz șocant în Germania: Un cuplu a mărturisit cum a ucis două refugiate ucrainene pentru a le fura copilul

HotNews acum 40 minute
Un cuplu de germani a mărturisit marţi că au ucis o refugiată ucraineană şi pe mama acesteia, în martie 2024, pentru a le fura copilul, relatează agenția germană DPA, preluată de Agerpres. În prima zi a procesului de la Tribunalul districtual din Ma

Un râs a fost salvat după ce a căzut într-o fântână adâncă de 15 metri din masivul Parâng

HotNews acum 40 minute
Un râs a fost recuperat, marţi, dintr-o fântână cu o adâncime de aproximativ 15 metri din masivul Parâng, a anunţat şeful Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu, potrivit Agerpres. Râsul a fost văzut de localnici, care au anunţat autorităţile. La misiune au

Mark Zuckerberg spune că „va reduce drastic cenzura” pe Facebook și Instagram / Șeful Meta este gata să lucreze cu Trump, atacă presa tradițională și critică UE

HotNews acum o ora
Fondatorul Meta, Mark Zuckerberg, a anunțat că va renunța la funcția de factchecking (verificare a faptelor), va reduce cenzura și va recomanda mai mult conținut politic pe platformele sale, Facebook, Instagram și Threads, scrie The Guardian. Într-u

Tudorel Toader, despre anunţul lui Călin Georgescu că va merge vineri la CCR, cu avocaţii şi că cere revizuirea deciziei Curţii privind anularea alegerilor: Un demers electoral, CCR nu are procedura revizuirii, judecătorii nu vor fi impresionaţi

News.ro acum o ora
Fostul judecător CCR Tudorel Toader, a declarat marţi, despre anunţul lui Călin Georgescu că va merge vineri la CCR, cu avocaţii şi că cere revizuirea deciziei Curţii privind anularea alegerilor, că este vorba despre un demers electoral, pentru că C

Țara care oferă salarii de 8.000 de euro pe lună. Românii care se califică

Cancan acum 15 minute
Noua destinație pentru muncitorii din Europa își deschide porțile inclusiv pentru românii care vor să câștige un salariu mediu lunar care depășește 8.700 de euro. Angajatorii oferă oportunități care atrag mii de profesioniști din întreaga lume, iar

Un avion Boeing 737 al companiei ruse Utair a efectuat o aterizare de urgenţă la Moscova

HotNews acum 10 minute
Un avion Boeing 737 al companiei ruse Utair, care zbura de la Sankt Petersburg la Samarkand în Uzbekistan cu 173 de pasageri la bord, a efectuat marţi o aterizare de urgenţă pe aeroportul Vnukovo din Moscova, au relatat agenţiile de presă rusești, p

„Ordonanța trenuleț”, atacată la Avocatul Poporului. Un articol este vizat

Ziua Constanta acum o ora
Sindicaliștii au atacat la Avocatul Poporului articolul care prevede înghețarea pensiilor, inclus în ordonanța "trenuleț", a declarat marți Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa. El a precizat că nu a fost atacată toată ordonanța, ci doar articolul 17 d

Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul. Cel mai des întâlnit prenume nu e Ion

Libertatea acum 6 ore
Aproape două milioane de români îşi serbează onomastica, marţi, în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, cei mai mulţi dintre aceştia, peste 1,2 milioane, fiind bărbaţi.

S-au închis pârtiile de schi de la Sinaia, la altitudinea de 2.000 m, din cauza vântului puternic

Mediafax acum 2 ore
Domeniului schiabil din staţiunea Sinaia a anunţat, marţi la amiază, închiderea pârtiilor de la altitudinea de 2.000 de metri, din cauza rafalelor puternice de vânt. Începând cu ora 12:00, vânzarea cartelelor la mijloacele de transport pe cablu a fo

Vremea

București
acum

10°
mar.

4°/11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°
Iasi
acum

mar.

4°/11°
mie.

8°/15°
joi

8°/13°
vin.

2°/14°
Constanta
acum

mar.

6°/11°
mie.

8°/14°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/9°
mie.

8°/13°
joi

5°/12°
vin.

1°/8°
Timisoara
acum

13°
mar.

6°/14°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/10°