Andrei Pavel a fost eliminat astăzi în primul tur al turneului BCR Open Romania de uruguayanul Pablo Cuevas, care s-a impus cu 6-3, 7-6, în ultimul meci oficial al jucătorului român într-o competiţie de simplu.
"Am fost foarte aproape să lăcrimez. A fost însă un meci frumos în care am jucat destul de bine. Nu e uşor să vii din sală şi să joci pe zgură. Cuevas are 22 de ani şi e mai sprinten ca mine. Eu am încercat doar să mă distrez. Nu a fost o goană după puncte, pur şi simplu mi-a făcut plăcere să joc din nou l amine acasă!", a spus emoţionat Andrei la finalul partidei.
Organizatorii turneului bucureştean îi vor organiza lui Andrei Pavel un meci de retragere, sâmbătă, în compania croatului Goran Ivanisevici, de la ora 19:00.
Este optimist la Cupa Davis
După retrogradarea din Grupa Mondială, România va întâlni câştigătoarea din întâlnirea Ucraina/Letonia. Indiferent cu care din aceste două formaţii vom pica, tricolorii vor evolua pe teren propriu
Meciul dintre Ucraina şi Letonia va avea loc între 5 şi 7 martie 2010, iar învingătoarea se va deplasa în România, pentru întâlnirea din 7-9 mai.
"Noi suntem favoriţi pentru că jucăm acasă. Important este ca jucătorii noştrii să se afle în cea mai bună formă la momentului meciului", a spus Andrei Pavel din calitate de căpitan nejucător al României.