Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Naţiunile Unite au nevoie de un miliard de euro pentru tratarea gripei porcine

Publicat in Adevarul, miercuri 23 septembrie 2009 ·

Naţiunile Unite au nevoie de 1,48 miliarde de dolari (un miliard de euro) pentru a ajuta ţările sărace să combată virusul A H1N1, arată un document oficial citat de AFP.

"Toate costurile incluse în acest document sunt estimări iniţiale care au rolul finanţării asistenţei pe o perioadă de 12 luni", se arată în documentul publicat pe site-ul Grupului ONU pentru Dezvoltare (UNDG).

ONU precizează că toate costurile diferă în funcţie de ţară şi de urgenţa intervenţiilor.

Cele 1,48 de miliarde necesare vor permite finanţarea a trei categorii de costuri, explică ONU. Din aceste costuri, 1,14 miliarde de dolari vor permite achiziţionarea medicamentelor esenţiale pentru tratarea cazurilor grave, pentru vaccinarea personalului medical şi din alte servicii esenţiale.

Aproximativ 240 de milioane de dolari sunt necesare pentru pregătirea ţărilor, iar 80 de milioane pentru agenţiile ONU implicate.

Potrivit documentului, aproximativ 85 de ţări în curs de dezvoltare vor avea nevoie de susţinerea organizaţiilor umanitare pentru a avea acces la vaccinuri împotriva A H1N1.

Gripa A H1N1 a provocat moartea a cel puţin 3.486 de persoane din întreaga lume, potrivit datelor OMS. Majoritatea deceselor au avut loc în America de Nord şi de Sud (2.625 de cazuri).

OMS a avertizat miercuri că emisfera sudică trebuie să se aştepte la un nou val de gripă de tip A H1N1.

"Datele disponibile sugerează că virusul pandemic H1N1 este pe cale să devină dominant comparativ cu gripele sezoniere", avertizează OMS.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum 49 minute
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Extrageri Loto duminică, 6 iulie. Report de peste 2,18 milioane de euro la Loto 6/49

Adevarul acum 24 minute
Duminică, 6 iulie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 3 iulie, Loteria Română a acordat 18.076 de câştiguri în valoare totală de peste 1,26 milioane de lei.

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 2 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Elon Musk anunță formarea Partidului America: „Va reda libertatea”

Adevarul acum o ora
Miliardarul Elon Musk a anunțat sâmbătă, 5 iulie, crearea mişcării sale politice denumite „America Party” - Partidul America.

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum 2 ore
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum o ora
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Dalai Lama împlinește 90 de ani și speră să trăiască peste 130

Adevarul acum o ora
Liderul spiritual al budiștilor tibetani, Dalai Lama, a împlinit 90 de ani duminică, 6 iulie, și a declarat că speră să trăiască peste 130 de ani.

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 11 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Vremea

București
acum

26°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

24°
dum.

19°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

28°
dum.

19°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

18°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°