Fiecare organizaţie judeţeană liberală va contribui cu minimumum 100.000 de lei la campania prezidenţială a lui Crin Antonescu, afirmă surse liberale. Sursa: Octavian Cocolos
Suma a fost discutată, ieri, într-o şedinţă a conducerii liberale desfăşurată la Palatul Parlamentului. Pentru a încuraja contribuţiile, conducerea centrală a stabilit un sistem inedit de răsplătire a filialelor fruntaşe. Astfel, filialele vor primi posturi de miniştri, într-o ipotetică participare a liberalilor la guvernare, direct proporţional cu sumele oferite şi cu numărul de voturi obţinute la alegerile prezidenţiale. Totodată, se va ţine seama şi de media rezultatelor obţinute până acum de fiecare filială.
De altfel, în şedinţa de ieri, liberalii au întors pe toate părţile perspectiva ispititoare de a intra la guvernare după alegerile prezidenţiale. „PDL-iştii din teritoriu ne tot spun că nu vor mai rămâne alături de PSD şi că vor să guvernăm împreună”, ne-a explicat un demnitar local liberal. În rest, liberalii au concluzionat că intrarea lui Sorin Oprescu în cursă i-ar avantaja, deoarece acesta ar rupe, în primul rând, din voturile lui Mircea Geoană.
Vosganian: ne bazăm pe susţinători
Oficial, conducerea PNL a discutat, potrivit purtătorului de cuvânt Varujan Vosganian, despre „diverse chestiuni organizatorice”. Întrebat despre situaţia financiară a partidului, Vosganian a evitat un răspuns clar. „Tot ce pot să vă spun este că dorim să avem un număr cât mai larg de susţinători, şi asta să arate şi care este baza partidului. Aud de tot felul de zvonuri privind genţi, valize, probabil că cei care câştigă de pe urma guvernării cufere îşi rup de la inimă şi dau înapoi valize şi genţi. Nu e cazul PNL, noi ne bazăm pe un număr cât mai larg de susţinători şi, de altfel, am şi stabilit obiective pentru membrii Biroului, pentru şefii filialelor ş