Autorităţile de sănătate americane investighează moartea unui cercetător din Chicago, specialist în ciumă, prima impoteză fiind că moartea acestuia putea fi cauzată de o tulpină de bacterii mortale produse de laborator. Malcolm Casadaban a murit la scurt timp după internarea sa în spital, pe 13 septembrie, a declarat, luni, oficialii de la Universitatea din Chicago, unde lucra cercetărorul. Autopsia a relevat prezenţa bacteriilor în sînge.
Tulpina utilizată de laboratoare de obicei nu provoacă boală la adulţii sănătoşi şi este folosită pentru vaccinuri care protejează împotriva ciumei. Nu este nevoie de nicio măsură specială de precauţie pentru studiul de laborator în astfel de situaţii. Modul în care Malcolm Casadaban a fost infectat cu bacterii, care i-ar fi provocat moartea, urmează să fie stabilite, a spus purtătorul de cuvînt la Universitatea din Chicago, John Easton. Oficiali din domeniul sănătăţii au stabilit exact persoanele care au intrat în contact cu cercetătorul.
Autori: A.B.
Autorităţile de sănătate americane investighează moartea unui cercetător din Chicago, specialist în ciumă, prima impoteză fiind că moartea acestuia putea fi cauzată de o tulpină de bacterii mortale produse de laborator. Malcolm Casadaban a murit la scurt timp după internarea sa în spital, pe 13 septembrie, a declarat, luni, oficialii de la Universitatea din Chicago, unde lucra cercetărorul. Autopsia a relevat prezenţa bacteriilor în sînge.
Tulpina utilizată de laboratoare de obicei nu provoacă boală la adulţii sănătoşi şi este folosită pentru vaccinuri care protejează împotriva ciumei. Nu este nevoie de nicio măsură specială de precauţie pentru studiul de laborator în astfel de situaţii. Modul în care Malcolm Casadaban a fost infectat cu bacterii, care i-ar fi provocat moartea, urmează să fie stabilite, a spus purtătorul de cuvînt l