Foştii stelişti, Tiago şi Arthuro nu uită şi nu iartă. Cei doi îl fac praf pe Gigi Becali.
Tiago Gomes, acum la echipa Hercules, şi Arthuro Bernhardt, component al formaţiei Celta Vigo, au purtat un dialog, prin intermediul Internetului, înaintea meciului de sâmbătă dintre cele două formaţii, contând pentru campionatul ligii a doua din Spania, informează La Vos de Galicia. Cei doi l-au făcut praf pe Becali.
"Zilele trecute, am citit în presă că Steaua şi-a schimbat din nou antrenorul. Gigi Becali este o persoană complicată, care vrea să câştige totul folosindu-se de bani, dar de multe ori îi iese rău, aşa cum se întâmplă şi acum. Steaua este un mare club, dar, din păcate, are în spate o persoană care strică totul. Totuşi, istoria şi fanii echipei contează cel mai mult", a declarat Arthuro.
Jucătorul a continuat să povestească un incident pe care l-a avut cu patronul Gigi Becali, în momentul în care a dorit să-i ceară o datorie. "Am fost să vorbesc cu el despre nişte bani pe care mi-i datora. Îţi aminteşti? Te-am luat cu mine atunci. Mi-a spus că am tupeu să vin cu o astfel de cerere la el. A vrut să mă îndepărteze de la club şi, din fericire, am reuşit să ajung la un acord pentru a-mi permite să plec", a mai spus jucătorul.
La rândul său, Tiago Gomes a precizat că Steaua este un club la care este imposibil să joci, din cauza presiunii."Patronul impune o presiune care este greu de suportat, atât de jucători, cât şi de antrenori. Eu am jucat acolo Liga Campionilor şi asta reprezintă un privilegiu foarte mare", a spus jucătorul formaţiei Hercules.