Tenismana Monica Nicu-lescu a reuşit o victorie frumoasă şi categorică ieri-dimineaţă în faţa italiencei Corinna Dentoni, scor 6-3, 6-0, într-un meci din manşa inaugurală a turneului de la Taşkent (Uzbekistan), dotat cu premii de 220.000 de dolari. În faza următoare a competiţiei, sportiva noastră o va întâlni pe rusoaica Evghenia Rodina, care a trecut în turul inaugural de slovaca Kristina Kucova, scor 7-6 (5), 7-6 (1). Pentru calificarea în manşa secundă, Monica Niculescu şi-a asigurat un cec de 2.950 de dolari şi 30 de puncte WTA. În 2008, turneul de la Taşkent a fost câştigat de Sorana Cârstea, în timp ce la dublu, trofeul a fost cucerit de perechea Raluca Olaru / Olga Savciuk (Ucraina).
Din nefericire, Sorana Cârstea a fost eliminată încă din turul inaugural al turneului de la Seul, dotat cu premii de 220.000 de dolari, jucătoarea germană Anna-Lena Groenefeld impunându-se cu scorul de 7-6 (3), 3-6, 6-3. În urma acestei contraperformanţe, sportiva noastră s-a ales cu un cec de 1.725 de dolari şi un punct WTA. Sorana Cârstea are 19 ani şi ocupă locul 29 în clasamentul WTA, în timp ce Anna-Lena Groenfeld are 24 de ani şi este pe 77 în ierarhia mondială. Acesta a fost al doilea meci al celor două, primul fiind tot în 2009, la Cincinnati, când românca s-a impus cu 6-3, 6-2. Tenismana Monica Nicu-lescu a reuşit o victorie frumoasă şi categorică ieri-dimineaţă în faţa italiencei Corinna Dentoni, scor 6-3, 6-0, într-un meci din manşa inaugurală a turneului de la Taşkent (Uzbekistan), dotat cu premii de 220.000 de dolari. În faza următoare a competiţiei, sportiva noastră o va întâlni pe rusoaica Evghenia Rodina, care a trecut în turul inaugural de slovaca Kristina Kucova, scor 7-6 (5), 7-6 (1). Pentru calificarea în manşa secundă, Monica Niculescu şi-a asigurat un cec de 2.950 de dolari şi 30 de puncte WTA. În 2008, turneul de la Taşkent a fost câştigat de Sorana Câ